După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în scenă de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gulliver”, a fost selectat pentru Festivalul Naţional de Teatru.
„Zmeie, Basme și Fantasme”, creație coregrafică semnată de Lari Giorgescu, a fost selectat în cadrul „FNT Educațional 2026” - modulul educațional al Festivalului Național de Teatru. Pus în scenă de Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver” Galaţi, „Zmeie, Basme și Fantasme” este inspirat din două poeme de Gigi Căciuleanu, pe muzica originală a lui Adrian Nour.
Recomandată publicului cu vârsta peste 12 ani, producţia s-a bucurat de succes şi de cronici entuziaste încă de la premiera din 29 martie 2026.
Din distribuţie fac parte actorii: Eduard Onu, Andrei Ciugulea, Andrei Dombrovschi, Nicoleta Miru-Cosma, Georgiana Răpcianu, Maria Niță, Ramona Păuc, Eduard Șișu, Cristina Gheorghe, Valeria Taban, Cosmin Cosma, Alin Albu, Miruna Dobrotă, Andrei Midișan. Scenografia este semnată de Corina Boboc, iar lighting designul îi aparţine lui Cristian Petru Șimon.
Spectacolul a fost prezentat în cadrul Festivalului de Animaţie de la Galaţi, dar şi la Festivalul de Teatru pentru Copii şi Tineret Imaginarium, la Ploiești. Şi iată-l acum, selectat pentru unul dintre cele mai importante evenimente dedicate artelor spectacolului din România.
„În acest an, FNT Educațional aduce în prim-plan spectacole dedicate adolescenților, iar «Zmeie, Basme și Fantasme» se numără printre cele patru producții selectate la nivel național, care vor fi prezentate în București, în fața publicului tânăr. Pentru noi, această selecție înseamnă mai mult decât o participare într-un festival de prestigiu. Înseamnă încredere în forța teatrului de a inspira, de a provoca și de a construi punți autentice către noile generații. Le mulțumim tuturor celor care fac parte din această poveste și ne bucurăm că vom reprezenta Galațiul în cadrul Festivalului Național de Teatru!”, a transmis Teatrul Gulliver pe pagina sa de Facebook.
„FNT Educațional – locul din care artele spectacolului se deschid spre viitor, cu sensibilitate, empatie și respect pentru prezentul generațiilor care se formează astăzi”, afirmă curatoarea Mihaela Michailov.
Reamintim, ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru, program permanent al UNITER – unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, spațiu al expunerii diversității și complexității fenomenului teatral românesc – va avea loc la București, în perioada 16-25 octombrie 2026.

