Sunt gata de plecare spre fata din grâu. Sunt gata de întâlnirea pe care fata a dorit-o şi a aşteptat-o atât de mult. Să aştepţi, să speri, să vrei şi să crezi cincisprezece ani nu-i de ici, de colo, nu-i la îndemâna oricui. Trebuie că fata cu imortele-n coroane moşteneşte o genă foarte rezistentă la greutatea ne/răbdării. Cred că aş vrea să-i cunosc părinţii care i-au dat atâta şi atâta putere de înfruntare a vicisitudinilor vieţii, de a trece cu atâta curăţen ...

Trebuie să mă grăbesc fiindcă mâine vine imediat, vine foarte repede, mai ales când vine cu povara, cu emoţiile, cu ne/aşteptările întâlnirii de gradul zero. Trebuie să mă grăbesc, dar nu mă grăbesc. Nu pentru că aş avea ori nu aş avea timp destul, ci pentru că nu vreau, din cauza vitezei/pripelii, să ratez necesitatea, impactul, farmecul, frumuseţea (sau banalitatea?) cestei vederi promiţătoare/devastatoare. Cred că se poate întâmpla orice şi cred că motivele fetei ...

Cică stă pe marginea grâului şi împleteşte coroane din flori nemuritoare. Şi cică pe mine mă aşteaptă. De vreo cincisprezece ani, în fiecare zi de vară, cât durează nemuritoarele, stă pe marginea pâinii şi mă aşteaptă. Şi cică a şi întrebat-o de ce mă aşteaptă, însă ea n-a vrut să-i răspundă. Or, mai aproape de adevăr, a vrut să-i răspundă, ieri, dar cică a podidit-o un fel de plâns lung şi umplut cu suspine, cu ochi mari, şi amari, şi negri ca bobul de ...

Cică domnul Parmenide constituie esenţa filozofiei domnului Platon. Şi dacă acesta-i adevărul, însemnează că domnul Unu are însuşiri de bază, ori este chiar Baza, chiar dacă alţi filozofi n-o "înghit". Şi, totuşi, de unde vine Unu? Are mamă? Are tată? Un înţelept zice şi scrie că Unu vine din Totdeauna. Şi acestui adverb nu-i trebuie părinţi. Dacă-i "tot de-a una", de ce i-ar trebui? Cum, adică, "vine"? Poate "stă"! Dacă "stă", nu cumva înseamnă că-i Sinea, EsenŠ...

Deschid toate geamurile. Fumul se năpusteşte afară. Mă uit pe pereţi, pe tavan, pe jos. E ca-n galeria de huilă. E ca într-un Iad modern. Ca într-o pictură suprarealistă. Ca într-o casă de nebuni cu un singur nebun. Nu se mai aud vrăbiile din cuiburile pitite-n firidele de aerisire. Au murit. Şi-mi aduc aminte ce fel de tragic-sublim a scris Zaharia Stancu în "Cântec şoptit": "Odată am ucis o vrabie,/ am tras cu praştia-n ea şi-am lovit-o,/ pe urmă o zi şi o noapte întreag ...

Sigur că da! Adorm într-o clipită. Cică aşa adorm cei care au mătreaţă: nu realizează că nu mai sunt în stare de veghe, nu-şi dau seama ce înşelător e fiul domnului Hypnos. Cică aşa se spune despre cei care înghit Napoleon în buricul amiezii: că au mătreaţă. Să nu se prindă lumea fără pitiriazis şi să creadă că-s năpăstuiţi cei cu tărâţă pe capăt. Nu? Şi încep să visez că am terminat de mâncat bunătatea cu amidon, că sunt deja printre ne/scriitorii d ...

Da, sigur că da... e Joi, 21 Martie, începe Ziua Mondială a Poeziei şi trebuie să fiu prezent acolo... la Centrul Cultural "Dunărea de Jos", mai ales că, vorba Tincăi lui Ion Creangă, "am şi eu oleacă de talent"... "talent în sus, talent în jos"... umplu casa şi masa şi văzduhul cu "terfeloage şi hârţoage"... "nici pe mâncare nu pun gura"!... dar nu-i nici o pagubă, nu-i nici un bănat... mănânc imediat, acum!... E ora 8 (opt) ante meridian... (vai, ce deştept şi special ...

Îmi plac foarte mult cartofii. Cartofi pai, nu alt fel. Cred că, de când am ieşit în lume, am ronţăit/înfulecat cel puţin 7,62 ha cu barabule. Dacă n-am ulei să-i prăjesc, îmi plac şi copţi în cuptor ori în spuză. Din fericire pentru mine şi cei ca mine, încă se fac şi se găsesc (din abundenţă) ceste solanacee albe ori roz, lunguieţe sau rotunde, după cum vor masticatorii şi poftele fiecărui fan/barabuşcă nesătul şi contemporan. Chiar am propus autorităţilor du ...

Şi scrie pe zăpadă, şi corectează, şi mai scrie o dată, şi mai corectează o dată!... Şi, mai un viscol, mai o moină, mai o negură!... Literele se strâmbă, cuvintele încep să nu mai poată fi citite, pricepute!... Şi scrie din nou!... Şi corectează din nou!... Hai, ia nuiaua, că degetul de scris nu se mai vede, s-a tocit, toate degetele s-au tocit!... Ia nuiaua de scris, ascultă-mi dictarea şi trece-o pe Curat!... Încep: "Şi mă vedeam pe mine uitându-mă la mine,/ în s ...

Hai, gata cu vorbăria, gata cu pregătirea, gata cu somnul raţiunii, gata cu palavrele despre cuplul romantic absolut! Ia degetul (ori nuiaua) şi începe să scrii ce ziceai că nu trebuie să scrii! Începe din margine! Din marginea stângă şi de sus în jos, după un vechi şi străbun obicei, cum zicea Adrian Păunescu la întrebarea "cum scrii?"! Uite, începi de pe Lacuri, treci prin grădina lui bădia Iancu Cujbă, prin ograda lui moş Gheorghe Mihai, pe coasta Râpii celei Mari... Š...