Bucuria vârstei a treia, celebrată printr-un bal mascat

Joi, 06 Noiembrie 2025 13:30 | Publicat în SOCIETATE
Uniunea Județeană a Pensionarilor Galați a organizat cu succes cea de-a VIII-a ediție a balului mascat „Simfonia toamnei”. Evenimentul, dirijat cu eleganță și pasiune de către Mimi Mocanu, a adus împreună membrii uniunii într-o atmosferă de sărbătoare și voie bună. Pe lângă gazdele din Galați, la eveniment au fost prezenți și 18 colegi din Tecuci, care au fost întâmpinați în spiritul ospitalității tradiționale cu un colac dulce. Petrecerea, care a debutat cu un e ...
Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se aduc, potrivit publicației franceze francebleu.fr., lui Yohan Lefèvre și Violetei Damian, foști antrenori la Nisa, în Franța. Presa franceză, preluată de cea românească, precizează că Violeta Damian, originară din Tecuci, a fost acuzată de una din victime că a tras-o de păr, a zgâriat-o și i-a forțat capul în vasul cu cretă, pudră folosită pentru a îmbunătăți ade ...

Apă oprită timp de 24 de ore în mai multe cartiere din Galați

Marți, 04 Noiembrie 2025 21:00 | Publicat în EVENIMENT
De miercuri, 5 noiembrie, ora 8,00 dimineață, până joi, la aceeași oră, operatorul regional Apă Canal SA Galați anunță oprirea furnizării apei potabile în mai multe zone din oraș, precum și furnizarea apei cu presiune scăzută la o seamă de consumatori casnici. Motivul îl reprezintă lucrările, executate de Tancrad și Citadina, pentru cuplarea și punerea în funcțiune a unor noi conducte de distribuție pe bd. George Coșbuc, în zona cuprinsă între străzile Tecuci și A ...
Casa de Cultură a municipiului Tecuci a găzduit, la finele lunii octombrie, cea de-a XXXIII-a ediție a Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi”, manifestare dedicată stimulării creației literare a iubitorilor de poezie care nu au debutat în volum. Marele Premiu „Costache Conachi”, în valoare de 1.000 de lei, a fost câştigat Amalia Teodora Poenaru, din Suceava. Premiul I, în valoare de 700 de lei, i-a fost decernat lui Cristian Gabriel Vasile, din Tulcea, Premiul ...

Sistem e-ticketing în transportul public din Tecuci

Luni, 03 Noiembrie 2025 08:30 | Publicat în Regional
Compania de Utilități Publice (CUP) Tecuci a anunţat că va începe luni, 3 noiembrie, testele sistemului de e-ticketing în transportul public local de persoane. Sistemul este unul complex şi va asigura un schimb eficient de informații între dispecerat, autobuze, validatoare de călătorie, sisteme de supraveghere, automate de bilete şi echipele de control. „Vom ști în timp real unde se află fiecare autobuz, câți călători sunt la bord și vom putea monitoriza comportamentul c ...

Turneu de volei juniori. Din sportul gălățean

Joi, 30 Octombrie 2025 14:30 | Publicat în SPORT
VOLEI. Echipa gălățeană de volei juniori Under 13 (pregătită de Ioana Ștefu) va juca în turneul Campionatului Național, programat în acest weekend la Galaţi. Turneul este organizat de CSM Arcada și are loc vineri și sâmbătă, de la orele 17,00, respectiv, 10,00. Participă patru echipe: Steaua și Rapid București, CSS Constanța și CSM Arcada. FOTBAL. În Superliga de fotbal va fi prezent Adrian Viorel Cojocaru, care va arbitra o partidă importantă: ”U” Cluj - FCSB (sâmb ...
Pe șantierul noului spital din Tecuci, lucrările avansează într-un ritm susținut, apropiindu-se de o nouă etapă importantă. „După finalizarea elementelor verticale ale structurii de rezistență pentru etajul al treilea cu o suprafață de 2.000 mp, constructorii au început, în această săptămână, lucrările de cofrare a planșeului, pregătind astfel turnarea betonului, programată pentru luna noiembrie. În paralel, se desfășoară lucrări la zidăria etajelor inferioare, ...
Stimați conducători auto, atenție! Dacă aveți drum pe strada Traian, pe segmentul cuprins între strada Tecuci și strada Ioan Cetățianu, țineți seama că miercuri, 29 octombrie, este programată pornirea în regim de funcționare normal (trei culori) a semafoarelor instalate. Conform datelor noastre, punerea în funcțiune ar urma să se facă începând din strada Serei către trecerea de pietoni din dreptul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Semafoarele ar urma să funcționeze ...
UPDATE: Intervenția a fost finalizată. În urma incendiului, au ars aproximativ 300 de metri pătrați din acoperișul depozitului și diverse materiale aflate în interiorul halei, au anunțat pompierii, în urmă cu puțin timp. Cauza probabilă a producerii incendiului stabilită de specialiști a fost un scurtcircuit electric. Este alertă la Tecuci, unde un depozit de materiale de construcție a luat foc. Mai multe echipaje de pompieri au ajuns la fața locului și intervin pentru l ...

Incendiu într-un bloc din Tecuci. Mai multe persoane au fost evacuate

Sâmbătă, 18 Octombrie 2025 20:00 | Publicat în Regional
Zi plină sâmbătă pentru pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați. După ce, în cursul dimineţii, au intervenit în Galați, pentru a lichida un incendiu izbucnit la o casă din zona Spitalului Militar, seara s-a anunțat producerea unei explozii la un imobil din Tecuci. La fața locului au ajuns imediat și au intrat în acțiune două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică și un echipaj SMURD. Din cauza degajărilor mari de ...
Pagina 1 din 42