Migrația ilegală, pe agenda liderilor europeni

Migrația ilegală, pe agenda liderilor europeni
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Liderii Uniunii Europene (UE) vor discuta, la Bruxelles, în cadrul unui summit extraordinar, despre numărul mare de solicitări de azil şi despre sosirile migranţilor ilegali în blocul comunitar.

În 2022, autorităţile au înregistrat o creştere de 64 la sută a traversărilor ilegale ale frontierelor, comparativ cu 2021, potrivit Frontex (Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă). Cererile de azil au crescut cu aproape 50 la sută. În plus, circa 4 milioane de oameni care au fugit din Ucraina şi-au găsit refugiu în UE.

Creşterea numărului de migranţi a adus din nou în prim-planul agendei liderilor europeni problema modului în care trebuie abordată migraţia ilegală, în condiţiile în care mai multe ţări membre ale UE au cerut măsuri mai stricte, inclusiv construcţia unor garduri finanţate din bani europeni.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat, într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt, că este pregătit să blocheze declaraţia finală a summitului Uniunii Europene, dacă liderii europeni nu ajung la acorduri concrete pentru combaterea migraţiei ilegale.

Citit 403 ori Ultima modificare Joi, 09 Februarie 2023 17:02

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.