UPDATE. Republica Moldova are un nou premier

UPDATE. Republica Moldova are un nou premier
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Premierul de la Chișinău, Natalia Gavrilița, și-a anunțat azi demisia din funcție, după un mandat de un an și jumătate, ceea ce înseamnă căderea întregului guvern al Republicii Moldova, într-o perioadă în care țara se confruntă cu o criză energetică, economică şi de securitate. Președintele Maia Sandu l-a desemnat pe Dorin Recean pentru postul de premier. Acesta a fost până în prezent consilier al Maiei Sandu în domeniul Apărării și Securității Naționale și secretar al Consiliului Suprem de Securitate. A mai fost ministru de Interne și viceministru al Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor.

(Cristinel Luca)


Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia din funcția de premier al Republicii Moldova, în cadrul unui briefing de presă susținut vineri la Chișinău.

Implicit, întreg guvernul de la Chișinău demisionează.

„După un an și jumătate în fruntea acestui guvern a venit timpul să-mi anunț demisia din această funcție.”

„Cei care au făcut asta au sperat că vom ceda presiunilor. Miza inamicilor țării noastre a fost că vom proceda la fel ca guvernările precedente. Oechipa cu care am lucrat la Guvern a fost oe chipă de oameni constructivi. Republica Moldova intră într-o fază nouă”, a continuat premierul demisionar. 

„Dragi prieteni, Republica Moldova intră într-o fază nouă în care prioritatea țării este securitatea. În aceste 18 luni de mandat am guvernat în regim de criză continuă”, a mai spus Natalia Gavriliță, vineri.

Dorin Recean, consilierul Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale și secretarul Consiliului Suprem de Securitate ar urma să fie desemnat de Maia Sandu drept candidat la funcția de prim-ministru, potrivit unor surse politice citate de site-ul deschide.md. Natalia Gavriliță ocupă funcția de premier al Republicii Moldova din data de 6 august 2021. 

Citit 1952 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Februarie 2023 09:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.