Rusia lansează o misiune pe Lună

Rusia lansează o misiune pe Lună
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Rusia va evacua pe 11 august un sat din Orientul Îndepărtat ca parte a pregătirilor pentru lansarea primei sale misiuni pe Lună după aproape jumătate de secol, a anunţat luni un oficial local, potrivit Reuters.

Modulul Luna-25, prima misiune selenară a Rusiei după 1976, va fi lansat de pe cosmodromul Vostocinîi, situat la o distanţă de circa 5.550 de kilometri est de Moscova, potrivit Agenţiei spaţiale ruseşti Roscosmos. Rezidenţii din Şahtinski, în regiunea Habarovsk, situată la sud-est de situl de lansare, vor fi evacuaţi întrucât localitatea se află în zona unde se preconizează că vor ateriza propulsoarele rachetei după separarea treptelor.

Luna-25 va fi lansat la bordul unui lansator Soyuz-2 Fregat şi va fi primul modul care va aseleniza la Polul Sud al Lunii, potrivit Roscosmos. Principalul obiectiv al misiunii este dezvoltarea unor tehnologii pentru aterizare lină, cercetarea structurii interne a Lunii şi explorarea resurselor, inclusiv apă. Modulul este aşteptat să opereze pe suprafaţa lunară timp de un an.

Citit 832 ori Ultima modificare Luni, 07 August 2023 17:03

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.