Mulți britanici vor înapoi în UE

Mulți britanici vor înapoi în UE
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

O mare mulţime de protestatari pro-UE s-a adunat sâmbătă în faţa Hotelului Hilton de pe Park Lane, în vestul Londrei, pentru Marşul Naţional de Reîntregire (NRM). Ei califică ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană drept o "greşeală imensă" şi militează pentru o revenire în blocul comunitar, relatează PA Media/dpa, potrivit Agerpres. Marea Britanie a votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană la referendumul din iunie 2016, convocat de premierul de atunci, David Cameron.

Peter Corr, lider şi co-fondator al NRM, a declarat că a decis să organizeze marşul deoarece "părea că toată lumea a renunţat" la această cauză. "Brexitul a fost o greşeală uriaşă, noi toţi - în special cei din clasa muncitoare şi cei mai săraci - plătim pentru el şi trebuie să facem ceva în acest sens", a declarat Corr, un şofer de camion din Derby, pentru Agenţia de ştiri PA.

El a spus că 60% din populaţia ţării şi 80% din persoanele cu vârsta sub 25 de ani declară în mod constant în sondaje că ar dori să se alăture din nou UE. "Urăsc rasismul şi xenofobia şi exact asta este ceea ce am simţit în mare parte în timpul campaniei în favoarea votului pentru Brexit", a adăugat el.

Ceira Sergeant, în vârstă de 21 de ani, din Walton, Liverpool, unul dintre vorbitorii de la miting, a declarat: "Aveam doar 14 ani când a avut loc referendumul, aşa că o mare parte dintre colegii mei nu au avut niciodată şansa de a-şi face auzită vocea".

La eveniment au participat şi protestatari din alte ţări europene.

Terry Reintke, membră a Parlamentului European din partea Germaniei şi copreşedintă a Grupului Verzilor din legislativul UE, a declarat că europenii privesc cu "multă simpatie" evenimente precum respectivul marş şi că Marea Britanie este văzută ca un "partener absolut integrat". "Marea Britanie a reuşit să construiască una dintre cele mai mari mişcări pro-europene din Europa şi încă putem simţi că există atât de multe milioane de oameni în Marea Britanie care doresc să reintre în UE", a spus ea.

Întrebată dacă au existat discuţii în Parlamentul European cu privire la posibila revenire a Regatului Unit, Reintke a spus: "Dacă ar exista dorinţa de a se alătura din nou, uşa noastră ar fi deschisă".

Lisa Burton, în vârstă de 53 de ani, din Ţara Galilor, locuieşte în prezent în Lanzarote, Spania, şi este vicepreşedinte al grupului de Campanie ”Bremain in Spain”, care militează pentru protejarea drepturilor imigranţilor britanici care trăiesc în Spania şi în întreaga Europă. "Abia acum devin evidente daunele provocate de Brexit - fiecare sector are de suferit'', a spus ea.

Citit 499 ori Ultima modificare Duminică, 24 Septembrie 2023 20:02

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de uk never in EU
    Duminică, 24 Septembrie 2023 21:18
    89.137.231.***
    Nu , nu... nu va mai vrem in Uniunea Europeana! Stati acolo ca asta ati vrut si Donald Tusk a spus ca o data iesiti nu mai puteti reveni in UE!
    O fac pe rasistii cu albiturile din Europa de est dar cu islamistii lor, indienii si africanii nu sunt rasisti. Hai stati acolo singuri ca stati bine!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.