Candidați la președinția Consiliului Europei

Candidați la președinția Consiliului Europei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Trei candidaţi s-au înscris în cursa pentru preşedinţia Consiliului Europei, în încercarea de a prelua mandatul de la actuala lideră, fosta şefă a diplomaţiei croate Marija Pejcinovic Buric, a anunţat joi organizaţia, conform AFP.

Buric, secretar general din 2019, nu candidează pentru un nou mandat, iar cel actual se încheie în septembrie. Cele 46 de state membre ale Consiliului şi-au putut prezenta candidaţii până miercuri; AFP menţionează că aceştia sunt în general foşti miniştri de Externe sau premieri.

Cei înscrişi sunt liberalul belgian Didier Reynders, în vârstă de 65 de ani, fost ministru al Apărării şi de Externe, care a candidat şi în 2019, fiind învins atunci de Buric; socialistul elveţian Alain Berset, 51 de ani, care a renunţat la sfârşitul lui decembrie la preşedinţia ţării sale, după un mandat de cinci ani; şi social-democratul eston Indrek Saar, 50 de ani, fost ministru al Culturii din 2015 până în 2019.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) va trece la alegerea viitorului secretar general, prevăzută în iunie.

Citit 394 ori Ultima modificare Joi, 11 Ianuarie 2024 16:38

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.