Netanyahu respinge presiunile SUA pentru un stat palestinian

Netanyahu respinge presiunile SUA pentru un stat palestinian
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că a transmis Statelor Unite că se opune înființării unui stat palestinian odată ce conflictul din Gaza se va încheia, scrie BBC. Netanyahu a promis, în cadrul unei conferințe de presă, că va continua ofensiva din Gaza „până la victoria completă”: distrugerea Hamas și returnarea ostaticilor israelieni rămași, adăugând că ar putea dura „încă multe luni”.

Aliații Israelului, inclusiv SUA - și mulți dintre dușmanii săi - au cerut o reluare a „soluției cu două state”, în care un viitor stat palestinian ar sta alături de unul israelian.

În timpul conferinței de presă de joi, Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul trebuie să dețină controlul de securitate asupra întregului teritoriu aflat la vest de râul Iordan, care ar include teritoriul oricărui viitor stat palestinian. „Aceasta este o condiție necesară și intră în conflict cu ideea de suveranitate (palestiniană). Ce este de făcut? Le spun acest adevăr prietenilor noștri americani și am oprit, de asemenea, încercarea de a ne impune o realitate care ar dăuna securității Israelului”, a declarat el.

Netanyahu și-a petrecut o mare parte din cariera politică opunându-se înființării unui stat palestinian, dar respingerea publică a presiunilor diplomatice ale Washingtonului și hotărârea de a menține cursul militar actual arată prăpastia tot mai mare cu aliații occidentali ai Israelului, scriu jurnaliștii britanici.

Citit 404 ori Ultima modificare Vineri, 19 Ianuarie 2024 17:58

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.