Joe Biden, primul pas spre prezidențiale

Joe Biden, primul pas spre prezidențiale
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Preşedintele Joe Biden a câştigat sâmbătă detaşat şi fără surprize primul său test electoral în căutarea celui de-al al doilea mandat la Casa Albă, în cursul primarelor democrate din Carolina de Sud, potrivit proiecţiilor televiziunilor americane, a scris AFP.

Joe Biden, care se bazează pe un important electorat de culoare în acest stat conservator din sudul Statelor Unite, a câştigat primarele în faţa altor doi candidaţi cu o largă majoritate, potrivit acestor proiecţii. Preşedintele american, prezent în California sâmbătă seară, înainte de a merge în Nevada (vest) pentru următorul vot de marţi, a estimat imediat că în noiembrie îl va învinge pe probabilul său adversar republican, fostul preşedinte Donald Trump.

În 2020, afro-americanii din Carolina de Sud, numeroşi proporţional cu populaţia acestui fost stat sclavagist din sud-est, i-au permis lui Joe Biden să-şi salveze campania în timpul primarelor, ajutându-l să-şi deschidă calea către Casa Albă.

Citit 315 ori Ultima modificare Duminică, 04 Februarie 2024 16:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.