Toamna se desemnează comisarii europeni

Toamna se desemnează comisarii europeni
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Preşedintele viitoarei Comisii Europene va fi cel mai probabil votat în Parlamentul European într-o sesiune între 16 şi 19 septembrie, ceea ce înseamnă că noul Colegiu al comisarilor ar putea primi votul noului legislativ cel mai devreme în noiembrie, a anunţat joi serviciul de presă al PE.

După alegerile europene din 6-9 iunie, grupurile politice vor avea întâlnirile constitutive în iunie 2024, potrivit şefei serviciului purtătorilor de cuvânt din PE, Delphine Colard.

"Pentru a fi oficial recunoscute de la 16 iulie, grupurile politice vor trebui să notifice numele, declaraţia politică şi componenţa către preşedinte până pe 15 iulie. Apoi, eurodeputaţii nou aleşi şi cei realeşi se vor întâlni în reuniunea constitutivă la Strasbourg din 16-19 iulie. Ei vor alege ulterior preşedintele PE, vicepreşedinţii şi chestorii şi vor vota asupra componenţei comisiilor parlamentare şi a numărului de membri, lansând noul termen legislativ", a precizat Delphine Colard într-o conferinţă de presă.

Principala sarcină a legislativului nou constituit va fi alegerea preşedintelui noii Comisii Europene de către majoritatea membrilor, care la viitoarele alegeri va fi de 361.

Citit 224 ori Ultima modificare Joi, 22 Februarie 2024 16:21

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.