Pactul european privind migrația și azilul, la votul final

Pactul european privind migrația și azilul, la votul final
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Reforma amplă a politicii europene privind migraţia, care înăspreşte controlul asupra sosirii migranţilor în Uniunea Europeană şi prevede un sistem de solidaritate între statele membre în primirea solicitanţilor de azil, este supusă miercuri votului final al eurodeputaţilor, notează luni AFP.

Parlamentul European se va pronunţa asupra unei serii de texte ce alcătuiesc "Pactul privind migraţia şi azilul", bazat pe o propunere prezentată de Comisia Europeană în septembrie 2020 şi care prevede o reformă a regulilor în domeniul azilului şi migraţiei după ani de divizări şi tensiuni între ţările membre. 

În afară de această reformă, care se va aplica începând din 2026, Uniunea Europeană îşi multiplică acordurile cu ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor (Tunisia, Mauritania, Egipt) pentru a încerca să reducă numărul migranţilor sosiţi la frontierele sale.

Uniunea Europeană se confruntă cu o creştere a cererilor de azil, care au ajuns la 1,14 milioane în 2023, cel mai înalt nivel după 2016, potrivit Agenţiei europene pentru azil. Intrările ''incorecte'' în UE sunt, de asemenea, în creştere, atingând 380.000 în 2023, potrivit Agenţiei europene pentru frontiere şi paza de coastă (Frontex).

''După ani întregi de impas, noile reguli privind migraţia ne permit să reluăm controlul frontierelor noastre externe şi să reducem presiunea asupra UE'', este de părere Manfred Weber, liderul grupului Partidului Popular European, cel mai numeros din Parlamentul European.

Acest pact, care este susţinut de principalele trei familii politice europene - PPE, S&D (socialiştii) şi Renew Europe (liberalii şi centriştii) suscită opoziţia unei mari părţi a extremei drepte, dar şi a Verzilor, stângii radicale şi anumitor socialişti.

Reforma păstrează regula în vigoare în prezent, conform căreia prima ţară de intrare în UE a unui migrant este responsabilă pentru cererea sa de azil, cu câteva amendamente. Însă pentru a ajuta ţările unde sosesc numeroşi exilaţi, precum Italia, Grecia sau Spania, este organizat un sistem de solidaritate obligatorie. Celelalte state membre trebuie să contribuie preluând solicitanţi de azil sau aducând un sprijin financiar ţărilor aflate sub presiunea migranţilor - o manieră de a trage învăţăminte din eşecul sistemului cotelor de refugiaţi decis în perioada crizei din 2015-2016 şi care s-a lovit de refuzul Ungariei, Poloniei şi Cehiei.

Un alt punct controversat al acestei reforme este posibilitatea, în anumite condiţii, de a trimite un solicitant de azil către o ţară terţă ''sigură''. Aceasta este considerată de eurodeputatul socialist francez Raphael Glucksmann drept un ''nou pas către externalizarea frontierelor noastre''.

Eurodeputatul Jean-Paul Garraud, din grupul Identitate şi Democraţie (extrema dreaptă), consideră că ''frontierele exterioare ale UE sunt permeabile şi nu se face nimic pentru ca acest lucru să se schimbe''. ''Câteva dispozitive de protecţie cărora le suntem favorabili nu vor avea decât un efect minim asupra mişcării migratorii de masă'', a susţinut el.

Reforma a făcut deja obiectul unui acord politic, în decembrie, între Parlamentul European şi Consiliul UE. După votul eurodeputaţilor, ea va trebui să fie validată oficial de Consiliu.

Citit 211 ori Ultima modificare Luni, 08 Aprilie 2024 17:02

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro