Memoriile lui Alexei Navalnîi vor fi publicate în octombrie

Memoriile lui Alexei Navalnîi vor fi publicate în octombrie
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Memoriile liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi vor fi publicate în cursul acestui an, la editura Vintage, anunță BBC, citată de Mediafax.

Navalnîi a început să lucreze la cartea sa în timp ce se recupera după ce a fost otrăvit în 2020 cu un agent neurotoxic. El a murit în februarie, după trei ani de închisoare pentru acuzații considerate pe scară largă ca fiind motivate politic.

Memoriile sale vor fi "povestea completă a vieții sale: tinerețea, chemarea la activism, căsătoria și familia, precum și angajamentul față de cauza democrației și libertății rusești în fața unei superputeri mondiale hotărâte să-l reducă la tăcere", a declarat Vintage. Editura a adăugat că volumul ar urma să includă și "corespondența inedită din închisoare".

Militantul povestește în lucrare "cariera sa politică, numeroasele atentate la viața sa și a celor mai apropiați oameni, precum și campania neîncetată pe care el și echipa sa au dus-o împotriva unui regim din ce în ce mai dictatorial".

Văduva lui Navalnîi, Iulia, a declarat: "Această carte este o mărturie nu doar a vieții lui Alexei, ci și a angajamentului său de neclintit în lupta împotriva dictaturii - o luptă pentru care a dat totul, inclusiv viața".

Cartea va fi publicată pe 22 octombrie.

Citit 203 ori Ultima modificare Vineri, 12 Aprilie 2024 16:09

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro