Israelul se așteaptă la un atac al Iranului în weekend

Israelul se așteaptă la un atac al Iranului în weekend
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Israelul se pregăteşte pentru un atac direct din partea Iranului, în sudul sau nordul ţării, în următoarele 24 sau 48 de ore, a declarat, joi seară, pentru Wall Street Journal, o sursă familiarizată cu dosarul, a relatat postul de televiziune israelian i24News, citat de Agerpres. O persoană informată de liderii iranieni a declarat totuşi că planurile de atac sunt în dezbatere, iar o decizie finală nu ar fi fost încă luată.

Iranul a ameninţat public că va riposta la atacul atribuit Israelului în Siria pe 1 aprilie, în care au fost ucişi înalţi oficiali iranieni. Surse iraniene au declarat joi agenţiei de presă Reuters că Iranul ar fi comunicat Washingtonului că va răspunde într-un mod "controlat" la atacul asupra clădirii consulatului său din Damasc, pentru a evita o escaladare majoră şi fără să acţioneze în pripă. Mesajul Iranului către americani a fost transmis de ministrul iranian de Externe, Hossein Amir-Abdollahian, prin Oman, unde s-a aflat în vizită duminica trecută.

Mai târziu, un responsabil american a declarat pentru Reuters că SUA se aşteptau la un atac al Iranului împotriva Israelului, dar că acesta nu va fi suficient de puternic pentru a antrena Washingtonul într-un război. Canalul de televiziune CBS News a relatat săptămâna trecută că SUA au strâns informaţii cu privire la ceea ce ar putea fi un atac de represalii iranian. Conform serviciilor de informaţii americane, Iranul planifică un atac cu un roi de drone şi rachete de croazieră Shahed, ce vor fi lansate simultan asupra Israelului, potrivit CBS.

În acelaşi timp, publicaţia americană New York Times citează doi responsabili iranieni care au declarat că ţara lor şi-a plasat toate forţele armate în stare de alertă maximă şi a decis un răspuns direct împotriva statului israelian, conform postului de televiziune citat.

Citit 235 ori Ultima modificare Vineri, 12 Aprilie 2024 16:33

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro