Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat, luni, că Grecia se confruntă cu o vară periculoasă din cauza incendiilor de vegetaţie, care sunt favorizate de seceta prelungită şi de vânturi neobişnuit de puternice, scrie Reuters.
Două incendii de pădure au izbucnit în acest weekend în apropiere de Atena și au distrus zeci de case și vehicule, iar pompierii se luptă în continuare cu incendii puternice în Zakynthos și Viotia.
Incendiile de vegetaţie sunt frecvente în această ţară mediteraneeană, dar vremea mai caldă, mai uscată şi mai vântoasă, pe care oamenii de ştiinţă o asociază cu efectele schimbărilor climatice, a crescut frecvenţa şi intensitatea acestora.
„Este o vară care este de aşteptat să fie deosebit de periculoasă, cele mai dificile perioade sunt încă în faţa noastră”, a declarat Mitsotakis, adresându-se cabinetului său.
Grecia şi-a intensificat pregătirile în acest an, angajând mai mult personal şi sporind formarea, după ce anul trecut incendiile de pădure au forţat 19.000 de persoane să părăsească insula Rodos şi au ucis 20 de oameni în nordul ţării.