Astronauții primei misiuni spațiale private s-au întors acasă

Astronauții primei misiuni spațiale private s-au întors acasă
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Astronauţii care au participat la misiune spaţială privată istorică "Polaris Dawn" au amerizat duminică dimineaţă, în apropiere de extremitatea sudică a statului american Florida, după o călătorie de cinci zile, care a inclus prima ieşire spaţială extravehiculară comercială din istorie, transmit agenţiile DPA şi AFP, preluate de Agerpres. Capsula "Crew Dragon" a companiei SpaceX care îi transporta pe cei patru astronauţi a aterizat în Golful Mexic, în jurul orei locale 03:30 (07:30 GMT).

Antreprenorul miliardar Jared Isaacman, împreună cu astronauţii privaţi Scott "Kidd" Poteet, Sarah Gillis şi Anna Menon, au decolat marţi la bordul capsulei Crew Dragon, lansată cu o rachetă Falcon 9, de la Cape Canaveral, Florida. Crew Dragon a urcat până la o altitudine de aproximativ 1.400 de kilometri - mai mare decât orice alt zbor cu echipaj din cadrul misiunilor Apollo, la începutul anilor '70 şi de peste trei ori mai mare decât altitudinea la care orbitează Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Cea mai riscantă parte a misiunii a avut loc joi, când Isaacman, urmat de Gillis, au efectuat primele ieşiri extravehiculare comerciale din istorie. Astronauţii amatori nu au plutit liber în spaţiu, ci au rămas agăţaţi timp de 20 de minute de o scară specială, la o altitudine redusă la 700 de kilometri, încă mult mai sus comparativ cu ISS. Toţi cei patru membri ai echipajului - inclusiv fostul pilot Scott Poteet şi Anna Menon, angajată a SpaceX - au trebuit să îmbrace costume spaţiale. După ce trapa a fost deschisă, ei au fost expuşi la vidul spaţiului şi nu a existat aer respirabil în cabină.

Misiunea "Polaris Dawn" a intrat în istorie deoarece a atins o altitudine mai mare decât a călătorit orice om în ultimele cinci decenii. Sarah Gillis şi Anna Menon au devenit femeile care au călătorit cel mai departe de Pământ.

Citit 378 ori Ultima modificare Duminică, 15 Septembrie 2024 17:12

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.