Deputaţii ruşi au adoptat marţi o lege care interzice promovarea unui mod de viaţă ”fără copii”, pe fondul unei crize demografice amplificate de Războiul din Ucraina şi a politicii Kremlinului a ”valorilor tradiţionale”, relatează AFP, preluată de News.ro.
Potrivit acestui proiect de lege, persoanele fizice care promovează acest mod de viaţă fără copii în presă, filme sau publicitate urmează să fie amendate cu până la 400.000 de ruble (aproximativ 4.000 de euro), funcţionarii cu dublul sumei, iar persoanele juridice cu până la cinci milioane de ruble (47.000 de euro).
”Adoptăm acest proiect de lege pentru a ne proteja tinerii de ideologii inutile”, a declarat preşedinta Comisiei însărcinate cu Politica Familială în Duma de stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, Nina Ostanina.
Textul, care prevede apărarea ”valorilor tradiţionale”, are menirea să remedieze profunda criză demografică a Rusiei - moştenită din perioada sovietică -, pe care autorităţile n-au reuşit niciodată să o oprească, în pofida unor măsuri pro-natalitate care nu au avut efectul scontat.
Kremlinul recunoştea în iulie o situaţie ”catastrofală pentru viitorul naţiunii”, potrivit sursei citate.