Gladiatorii... Airbnb vor lupta la Colosseum

Gladiatorii... Airbnb vor lupta la Colosseum
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Platforma online de închirieri turistice Airbnb va organiza lupte în stilul celor purtate de gladiatori, anul viitor, în legendarul Colosseum din Roma, care vor reprezenta primul eveniment de acest fel ce va avea loc după o pauză de peste 1.500 de ani, informează DPA.

Această arenă construită în epoca Romei Antice, care găzduia în trecut până la 70.000 de spectatori, va primi vizita unui grup select de aproximativ 24 de turişti, în cadrul a două seri, în mai 2025. Programul va include reprezentaţii susţinute de "gladiatori de agrement", precum şi lecţii în care vor fi predate tehnici de luptă din Antichitate. Evenimentul va începe în camerele subterane ale clădirii, unde oaspeţii vor îmbrăca armuri antice, şi se va încheia cu o luptă cu săbii şi scuturi în arenă.

Pentru a-şi rezerva un loc, participanţii doritori se pot înscrie la o loterie care va începe miercuri la ora locală 15:00 (14:00 GMT) şi care va dura până pe 10 decembrie.

Iniţiativa a stârnit reacţii critice în capitala Italiei. Platforma Airbnb, alături de alte companii, a fost criticată că agravează penuria de locuinţe la preţuri accesibile, prin închirierea de apartamente turiştilor pe termen scurt.

Citit 415 ori Ultima modificare Joi, 28 Noiembrie 2024 15:40

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.