Cu mai puţin de două luni până la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, Ucraina pune presiune pe ţările membre ale NATO pentru a primi invitaţia de a adera la organizaţie, dar miniştrii de externe din Alianţă, care s-au întrunit marţi la Bruxelles, ar urma să temporizeze această presiune, relatează France Presse.
''Invitarea Ucrainei să adere la NATO este necesară pentru supravieţuirea noastră'', a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la finalul săptămânii trecute. ''Dar nu ne facem iluzii, încă există ţări sceptice'', a recunoscut el.
Kievul vrea să abordeze o eventuală negociere a păcii cu Rusia de pe o poziţie solidă şi având garanţii de securitate suficiente, iar o invitaţie de aderare la NATO este de departe cea mai bună garanţie contra Moscovei.
Mai multe ţări din Alianţa Nord-Atlantică, în frunte cu SUA, sunt totuşi reticente faţă de luarea acestei ''decizii monumentale'', aşa cum a calificat-o un diplomat de la Bruxelles. Oficialităţile americane recunosc, în cadru privat, că este puţin probabil ca o asemenea invitaţie să fie lansată cu doar câteva săptămâni înaintea începerii celui de-al doilea mandat de preşedinte deţinut de Donald Trump.
Această decizie va lua timp şi subiectul nu va fi abordat cu adevărat decât în 2025, înaintea summitului NATO de la finalul lunii iunie, de la Haga, apreciază un alt diplomat. Până atunci, însă, este necesar să se reflecteze asupra garanţiilor pe care NATO sau cel puţin unii dintre membrii săi le-ar putea oferi Ucrainei.