Steagurile americane vor fi înălțate la Capitoliul SUA, luni, 20 ianuarie, pentru ceremonia de învestire a președintelui ales al SUA, Donald Trump, ceea ce reprezintă o sfidare a unui ordin executiv al președintelui în exercițiu Joe Biden. Anunțul a fost făcut de președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, informează dpa și AFP.
Ordinul executiv al lui Biden prevedea că steagurile care flutură pe clădirile federale vor fi arborate în bernă timp de 30 de zile, până la începutul lunii februarie, în semn de omagiu adus celui de-al 39-lea președinte al Statelor Unite, Jimmy Carter, care a murit la 29 decembrie 2024, la vârsta de 100 de ani. Perioada cuprindea, în teorie, şi data ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, 20 ianuarie.
La scurt timp după moartea lui Carter, Trump și-a exprimat iritarea față de posibilitatea ca steagurile să rămână în bernă în timpul învestirii sale.
Mike Johnson a explicat că decizia de a ridica la înălțimea obișnuită steagurile americane care sunt arborate pe clădirea Congresului a fost menită ''să salute unitatea țării noastre în jurul învestirii'' lui Donald Trump.