Șefii de stat major, în căutarea unei strategii

Șefii de stat major, în căutarea unei strategii
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire a șefilor de stat major ai țărilor care încearcă să ofere garanții Ucrainei într-un eventual proces de pace, cu reprezentanții statelor care doresc să continue discuțiile pe care le-au purtat marți la Paris, informează miercuri EFE.

Statul Major al armatei franceze, care a găzduit marți această primă întâlnire, a explicat miercuri într-un comunicat că, odată ce liderii militari prezintă opțiunile luate în considerare autorităților țărilor lor, ”procesul va continua săptămâna viitoare”. Concret, se are în vedere ”lansarea planificării pentru șefii de stat major care doresc să se înscrie în continuitatea discuțiilor” de marți.

La Paris au participat, marți, 37 de șefi de stat major sau reprezentanți ai armatelor din tot atâtea țări, la inițiativa Franței și Marii Britanii. În majoritatea cazurilor a fost vorba despre țări europene, dar au mai participat și șefi de stat major din țări precum Canada, Australia, Japonia sau Noua Zeelandă. Absența notabilă a fost cea a Statelor Unite, care s-a distanțat tot mai mult de Ucraina, în favoarea Rusiei.

Citit 431 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Martie 2025 17:58

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.