Două reviste conservatoare americane au cerut administrației Trump să își retragă trupele de la Baza Kogălniceanu din România, invocând decizia „nedemocratică” a autorităților de la București de a bloca candidatura lui Călin Georgescu, scrie HotNews.
Sub titlul „It’s Time to Cut Romania Off”, revista „The American Conservative” a publicat, în 14 martie, un articol în care a îndemnat administrația lui Donald Trump „să se decupleze de România” și să retragă trupele și sprijinul de la baza Mihail Kogălniceanu. Autorul scrie că România „a sfidat dorințele administrației Trump în privința lui Călin Georgescu”, prin decizia „antidemocratică” de a bloca candidatura acestuia. Dar merge mai departe și spune că baza este costisitoare și nu mai corespunde intereselor SUA.
După doar două zile, revista „The National Interest” a publicat un text asemănător, în care vorbește despre „anularea șocantă a alegerilor din România”, îi face un portret măgulitor lui Georgescu, menționează investițiile mari ale SUA în baza Kogălniceanu, care urmează să fie extinsă, și recomandă, de asemenea, retragerea trupelor din România.
Cele două articole vin după declarațiile critice ale vicepreședintelui SUA JD Vance cu privire la România și după postările în serie ale lui Elon Musk în favoarea lui Călin Georgescu.