Președintele rus Vladimir Putin este deschis păcii în Ucraina și se lucrează intens cu Statele Unite, dar conflictul este atât de complicat încât progresul rapid pe care și-l dorește Washingtonul este dificil de realizat, a declarat miercuri Kremlinul, citat de Reuters. „Președintele rămâne deschis metodelor politice și diplomatice de soluționare a acestui conflict”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Agerpres.
Ca răspuns la apelul Washingtonului de a opri războiul „acum”, Peskov a declarat că acordul de pace ar trebui să fie semnat de Rusia și Ucraina, nu de Statele Unite, notează EFE. Peskov a spus că Rusia trebuie să-și atingă obiectivele în Ucraina, iar Moscova ar prefera să o facă pe cale pașnică. Putin și-a exprimat dorința de a purta discuții directe cu Ucraina „fără condiții prealabile” și „acest lucru „rămâne în vigoare”, a spus Peskov, adăugând că „din păcate, nu am auzit încă nicio declarație sau comentariu din partea Kievului, așa că nu știm dacă este dispus sau nu”.
Președintele american Donald Trump, care spune că vrea să fie amintit ca un pacificator, a declarat în repetate rânduri că dorește să pună capăt „băii de sânge” în războiul de peste trei ani din Ucraina - pe care administrația sa îl consideră în prezent un conflict prin procură între Statele Unite și Rusia, notează Reuters.
„Înțelegem că Washingtonul dorește să obțină un succes rapid în acest proces”, a remarcat Peskov, exprimându-se în limba engleză. Însă cauzele profunde ale situației din Ucraina sunt prea complexe pentru a fi rezolvate peste noapte, a mai afirmat Peskov, citat de TASS.