Trump o contrazice pe şefa propriilor servicii secrete

Trump o contrazice pe şefa propriilor servicii secrete
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele american Donald Trump şi-a contrazis propria directoare a serviciilor naţionale de informaţii, Tulsi Gabbard, cu privire la gradul de dezvoltare a capacităţilor nucleare ale Iranului şi a afirmat că Iranul era pe punctul de a obţine arma nucleară când Israelul a lovit în ultimele zile.

Întrebat care este opinia sa personală cu privire la cât de aproape era Iranul de a obţine o armă nucleară, având în vedere o declaraţie a lui Gabbard de acum câteva luni, făcută la o audiere în Congres, Trump le-a declarat reporterilor aflaţi la bordul Air Force One: „Foarte aproape”, relatează CNN, preluat de News.ro. Când jurnaliştii au insistat cu privire la declaraţia lui Gabbard că nu este aşa, Trump a răspuns: „Nu-mi pasă ce a spus ea. Eu cred că erau foarte aproape să o obţină”, relatează Digi24.

Tulsi Gabbard a declarat în martie că serviciile de informaţii „continuă să evalueze că Iranul nu construieşte o armă nucleară şi că liderul suprem Khamenei nu a autorizat programul de arme nucleare pe care l-a suspendat în 2003”.

Însă premierul israelian Benjamin Netanyahu, aliat al lui Donald Trump, a susţinut în repetate rânduri că Iranul este pe punctul de a avea o armă nucleară. Întrebat duminica trecută într-un interviu dacă s-a schimbat ceva între sfârşitul lunii martie şi această săptămână şi dacă serviciile secrete americane s-au înşelat, Netanyahu a răspuns: „Informaţiile pe care le-am primit şi le-am împărtăşit Statelor Unite erau absolut clare, era absolut clar că lucrau la un plan secret de transformare a uraniului în arme. Înaintau foarte repede”, a adăugat el.

Potrivit CNN, serviciile secrete americane știau cu câteva zile înainte de atacul israelian că Iranul nu construia activ bomba atomică, deși aceasta a fost justificarea folosită pentru bombardamentul de vineri, scrie Mediafax. CNN citează patru surse bine informate care confirmă că Teheranul nu lucra pentru a obține arma nucleară în scurt timp. Mai mult, în situația actuală, Iranul ar fi avut nevoie de cel puțin trei ani pentru a produce o bombă atomică.

Informațiile serviciilor americane confirmă declarațiile publice ale Agenției pentru Energie Atomică (AIEA), care monitorizează procesul de îmbogățire a uraniului iranian. Dezvăluirea ridică întrebări despre motivele reale din spatele atacului israelian împotriva instalațiilor nucleare iraniene. Dacă se confirmă, aceste informații ar invalida declarațiile repetate de Israel, Statele Unite, G7 și aliații europeni cu privire la dreptul Israelului la autoapărare și la necesitatea de a ataca instalațiile iraniene „înainte de a fi prea târziu".

Atacurile israeliene au provocat daune instalației de la Natanz, dar situl de la Fordow - construit în interiorul unui munte la 110 metri adâncime - a rămas practic intact. Experții spun că Israelul nu poate avaria Fordow fără bombe de adâncime americane și fără sprijinul aerian al SUA.

Citit 190 ori Ultima modificare Marți, 17 Iunie 2025 17:45

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro