Un acord comercial între Uniunea Europeană (UE) și Statele Unite pare să se contureze înainte de termenul-limită de 1 august, ceea ce nu îi împiedică pe europeni să amenințe cu represalii în caz de eșec, transmite France Presse (AFP), citată de HotNews. Un acord este „la un pas distanță”, a dat asigurări joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Olof Gill.
Potrivit mai multor surse europene ale AFP, acordul prevede suprataxe vamale de 15% asupra exporturilor europene către Statele Unite, cu scutiri în special pentru industria aeronautică, băuturile spirtoase sau anumite medicamente. Un acord separat vizează oțelul. Importurile din Europa ar fi urma să fie reglementate prin cote, iar orice depășire ar fi taxată cu 50%, potrivit diplomaților.
Totuși, acest proiect de acord global rămâne în așteptarea aprobării președintelui american. Acesta a respins deja o versiune anterioară mai favorabilă UE, cu taxe vamale fixate la 10%, scriu sursele citate. Trump a luat prin surprindere Uniunea Europeană pe 12 iulie, anunțând taxe vamale de 30% pentru toate importurile din UE, începând cu 1 august.
În cazul unui eșec, europenii au anunțat joi că au pus la punct ultimele detalii ale unor posibile represalii: o listă de mărfuri americane care ar fi taxate cu un total de 93 miliarde de euro, începând cu 7 august. De această dată, Uniunea Europeană intenționează să „își arate mușchii”, potrivit unui diplomat de la Bruxelles. Și este gata să scoată „bazooka”, în cazul unui eșec la sfârșitul lunii, au asigurat mai mulți diplomați europeni. „Instrumentul anti-coerciție” permite, printre altele, înghețarea accesului la piețele publice europene sau blocarea anumitor investiții.
Pentru unii analiști, acordul în pregătire este departe de a apăra interesele Europei, fiind pur și simplu o „capitulare”, periculoasă pentru o economie europeană deja în dificultate.