„Forțele armate ale Republicii Islamice Iran sunt capabile să continue cel puțin șase luni de război intens, în ritmul actual al operațiunilor”, a declarat Ali Mohammad Naini, purtător de cuvânt al Gardienilor Revoluției, armata ideologică a Republicii Islamice, la televiziunea de stat.
„În zilele următoare, un nou stil de atac va fi efectuat folosind rachete avansate, mai puțin utilizate, cu rază lungă de acțiune. Inamicul ar trebui să se aștepte la atacuri țintite, mai dureroase și mai precise”, a declarat purtătorul de cuvânt, citat de AFP și Agerpres.
Autoritățile iraniene au anunțat că Statele Unite și Israelul au atacat în cursul nopții cinci depozite de petrol din Teheran și din împrejurimi.
Duminică dimineață, la aproximativ 1.500 km distanță, suburbiile sudice ale Beirutului au fost din nou ținta bombardamentelor, conform imaginilor de la AFP TV. Armata israeliană anunțase că vizează infrastructura aparținând mișcării șiite pro-iraniene Hezbollah din zonă, care îi servește drept bastion. Conform ministerului libanez al sănătății, Israelul a lovit și hotelul Ramada din Beirut, omorând patru persoane și rănind alte zece.
Autoritățile iraniene au raportat aproximativ 1.000 de persoane ucise de la începutul războiului, dintre care 30% sunt copii, afirmații pe care AFP nu a putut să le verifice.
Războiul din Orientul Mijlociu „nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată”, a declarat duminică ministrul chinez de externe Wang Yi, respingând o revenire la „legea junglei” la nivel internațional.

