În Marea Britanie două familii de români atacate cu bombe artizanale

În Marea Britanie două familii de români  atacate cu bombe artizanale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Două familii de români au fost vizate, sâmbătă, de atacuri cu bombe artizanale, a declarat un consilier din oraşul Londonderry, în Irlanda de Nord, citat de cotidianul local Derry Journal, în pagina electronică.

Sâmbătă, la scurt timp după ora 01.35 (03.35 ora României) s-a anunţat ceea ce credem că a fost explozia unei bombe artizanale în faţa unei case din zona Lapwing Way. Proprietatea nu a fost avariată, iar cei patru adulţi şi un copil care se aflau în casă în acel moment nu au fost răniţi.

Aproape în acelaşi timp, un alt dispozitiv a explodat în faţa unei case din apropierea zonei Lincoln Court. Uşa de intrare a fost avariată, dar cei patru adulţi care se aflau în casă la momentul respectiv nu au fost răniţi.

Consilierul SDLP Gerry Diver a condamnat ambele incidente şi a declarat că empatizează cu cei afectaţi, pentru că el însuşi a scăpat la limită din explozia unui astfel de dispozitiv în 2001.

"Acestea sunt acte deplorabile şi ar trebui condamnate cu fiecare ocazie", a declarat Diver.

Se crede că cei vizaţi în atacurile de sâmbătă sunt imigranţi români care munceau şi trăiau în Derry. Poliţia a confirmat că tratează ambele atacuri drept infracţiuni comise din ură şi cred că cele două incidente ar putea avea legătură unul cu celălalt.

Citit 2408 ori Ultima modificare Duminică, 09 Martie 2014 16:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.