UPDATE | Românca rănită în atentatul de la Londra a murit
Foto: Sursa foto: mediafax.ro

UPDATE | Românca rănită în atentatul de la Londra a murit
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

UPDATE, vineri, 7 aprilie | Andreea Cristea, românca în vârstă de 31 de ani care a fost rănită în atacul de pe podul din Westminster, a murit, a anunțat postul de televiziune Antena 3.

Sursa foto: stirileprotv.ro

Numărul celor decedați în atacul de la Londra a crescut la cinci, a anunțat poliția britanică.

"Detectivii care investighează atacul terorist comis pe data de 22 martie pe podul Westminster din Londra pot confirma că femeia în vârstă de 31 de ani a murit joi după-amiază, 6 aprilie", a anunţat Poliţia metropolitană londoneză (Scotland Yard), într-un comunicat publicat pe site. Femeia primea îngrijiri medicale în spital, în urma atacului. „Aseară târziu (a încetat din viaţă - n.r.). Familia ei deocamdată este în ţară. Desigur că o să le dăm tot ajutorul necesar pentru repatrierea corpului, în momentul în care se va pune problema”, a declarat Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra. Andreea Cristea se afla în Londra cu iubitul ei, în vacanţă, de ziua de naştere a românului, ocazie cu care acesta urma să o ceară în căsătorie. Amândoi se aflau pe Podul Westminster când un bărbat a intrat cu maşina în mulţime. (Florin Răvdan)


UPDATE. ISIS îşi asumă atentatul de la Londra | Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul care a avut loc miercuri, 22 martie, în apropierea clădirii Parlamentului britanic din Londra, soldat cu moartea a patru persoane şi rănirea altor 29. Autorul atacului a fost împuşcat mortal de forţele de ordine, după ce a lovit cu maşina un grup de trecători, pe Podul Westminster din Londra, şi a înjunghiat mortal, la intrarea în curtea Parlamentului, un agent de poliţie. Doi români se află printre răniţi.


UPDATE | Patru persoane au murit şi cel puțin 40 sunt rănite, după ce o maşină a intrat într-un grup de oameni, potrivit unui nou bilanț. Printre răniți se află și doi români.

Doi cetăţeni români au fost răniţi în atacul terorist produs miercuri după-amiază în apropierea Parlamentului Marii Britanii, a anunţat Ministerul român al Afacerilor Externe. Potrivit ambasadorului român la Londra, Dan Mihalache, este vorba de un cuplu de tineri turişti care se aflau pe podul Westminster, când atacatorul a intrat cu maşina în mulţime. Femeia, care se află în stare critică, a fost practic aruncată de pe pod în Tamisa. CLICK AICI PENTRU MAI MULTE DETALII


UPDATE | Trei morți şi cel puțin 20 de răniţi, inclusiv doi români, în atacul terorist de la Londra, potrivit unui nou bilanț.


UPDATE, 18,40 | Două persoane şi-au pierdut viaţa în atentatul din Londra, iar alte 11 au fost rănite, potrivit unui nou bilanț. CLICK AICI PENTRU MAI MULTE DETALII


UPDATE, 18,30 - FOCURI DE ARMĂ la intrarea în Parlamentul britanic. Un MORT şi cel puţin 12 răniţi după ce o maşină a intrat într-un grup de oameni | O femeie a murit, în urma atacului terorist comis miercuri în centrul Londrei, a declarat un oficial medical, citat de Sky News. Bilanţul anterior era de cel puţin 13 răniţi - 12 civili şi un agent de poliţie.


Poliţia britanică a declanşat, miercuri după-amiază, 22 martie, o operaţiune de amploare în centrul Londrei în urma incidentului produs la intrarea în sediul Parlamentului britanic, Poliţia metropolitană considerând atacul de tip "terorist", a transmis Sky News.

Potrivit informaţiilor disponibile în acest moment, un bărbat a lovit intenţionat cu maşina un grup de trecători, după care s-a lovit cu vehiculul de poarta metalică a Palatului Westminster. A coborât din maşină şi a înjunghiat un agent de poliţie. Atacatorul a fost împuşcat mortal de forţele de ordine.

Din cauza incidentului, sediul Parlamentului britanic a fost plasat în stare de alertă, sesiunea parlamentară fiind suspendată. Premierul Theresa May a fost evacuată din Parlament.

Circulaţia metroului în centrul capitalei Marii Britanii a fost oprită temporar. Poliţia metropolitană a îndemnat cetăţenii să evite centrul oraşului.

"Incidentul este tratat ca fiind de tip terorist până când, eventual, s-ar putea dovedi de altă natură", a anunţat Scotland Yard.

Cel puţin 13 persoane au fost rănite după ce au fost lovite intenţionat cu maşina. CLICK AICI PENTRU MAI MULTE DETALII

Citit 5951 ori Ultima modificare Sâmbătă, 08 Aprilie 2017 09:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.