Un cercetător iranian, Mohammad Reza Seddighi Saber, care se afla pe lista de sancţiuni americane şi avea legături cu domeniul nuclear, a fost ucis la domiciliul părinților săi, într-un atac israelian, a anunţat marţi televiziunea iraniană de stat, înainte ca preşedintele american Donald Trump să anunţe intrarea în vigoare a unui armistiţiu între Israel şi Iran, relatează AFP și News.ro. În urmă cu câteva zile, fiul său minor, în vârstă de 17 ani, a fost ucis într-u ...

Ayatollahul Khamenei cere ajutorul lui Putin

Luni, 23 Iunie 2025 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul de externe al Iranului a primit o scrisoare de la liderul suprem Ali Khamenei pentru a o înmâna lui Vladimir Putin, în timpul vizitei sale de luni la Moscova. Iranul își dorește ca Putin să facă mai mult pentru a-l susține împotriva Israelului și a Statelor Unite, dar nu este clar ce fel de asistență dorește Teheranul. Rusia, aliat de mult timp al Teheranului, joacă un rol în negocierile nucleare ale Iranului cu Occidentul, fiind membru cu drept de veto al Consiliului ...
Iranul a condamnat dur atacurile Statelor Unite asupra instalaţiilor sale nucleare, acuzând administraţia de la Washington de „agresiune militară brutală” şi încălcări grave ale dreptului internaţional. Într-o declaraţie făcută duminică la Istanbul, ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a avertizat că SUA vor fi „pe deplin şi în totalitate responsabile” pentru consecinţele acţiunilor lor, potrivit News.ro. „Republica Islamică Iran condamnă în cei mai duri ...

Israelul a atacat instalațiile nucleare ale Iranului

Vineri, 13 Iunie 2025 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
În noaptea de joi spre vineri, Israelul a lansat ceea ce a numit ”lovituri preventive” împotriva Iranului. Iranul a ripostat cu o sută de drone. Conform CNN, a fost declarată stare de urgență în Israel, țară a cărei armată a lansat un al doilea atac vineri, la câteva ore de cel inițial. Mai mulți oficiali iranieni au fost uciși în primul atac, iar Teheranul acuză SUA de ”implicare”. Atacurile Israelului asupra Iranului de vineri dimineață au vizat programul nuclear al ...
Un atac care a vizat turiști hinduși în Kashmir, soldat cu 26 de morți, a declanșat noi tensiuni între India și Pakistan și a stârnit temeri privind izbucnirea unui conflict, Pakistanul afirmând că dispune de informații care sugerează că India intenționează să lanseze o acțiune militară. Reuters a făcut o evaluare a forțelor de apărare și a arsenalului celor două țări vecine din Asia de Sud, care dețin arme nucleare, pe baza datelor Institutului Internațional pentru ...

Acord nuclear între Rusia și Vietnam

Marți, 14 Ianuarie 2025 14:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Vietnam și Rusia au semnat marți un acord în domeniul energiei nucleare și mai multe alte înțelegeri de cooperare, în cursul unei vizite la Hanoi a prim-ministrului rus Mihail Mișustin, informează Reuters.Rosatom, compania de stat pentru energie atomică a Rusiei, și compania de energie electrică de stat din Vietnam, EVN, au convenit să intensifice cooperarea în sectorul nuclear, potrivit unui document comun, care nu oferă însă alte detalii. Vietnamul, condus de comuniști și ca ...

Rusia ia în calcul reluarea testelor nucleare

Vineri, 27 Decembrie 2024 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Responsabilul cu controlul armelor din Rusia, ministrul adjunct de externe Serghei Ryabkov, a avertizat vineri viitoarea administrație Donald Trump că Moscova ia în considerare o gamă largă de măsuri posibile privind testele nucleare, din cauza poziției radicale a lui Trump în această privință, informează Mediafax. „Situația internațională este extrem de dificilă în acest moment, politica americană în diferitele sale aspecte ne este extrem de ostilă astăzi”, a declarat R ...

Putin a schimbat în mod oficial doctrina nucleară a Rusiei

Marți, 19 Noiembrie 2024 17:21 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat, marţi, o doctrină nucleară actualizată, care permite răspunsuri cu arme nucleare la atacurile convenţionale care ameninţă suveranitatea Rusiei, transmit EFE şi Reuters Cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA din 5 noiembrie, Putin ordonase modificări ale doctrinei nucleare pentru a menţiona că orice atac convenţional asupra Rusiei ajutat de o putere nucleară ar putea fi considerat un atac comun asupra Rus ...

NATO și-a început exercițiile nucleare anuale

Luni, 14 Octombrie 2024 17:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
NATO și-a început luni exerciţiile nucleare anuale "Steadfast Noon", la care vor participa în următoarele două săptămâni circa 2.000 de militari şi 60 de aeronave din 13 ţări, care vor efectua misiuni de la opt baze aeriene, informează dpa şi Reuters. Manevrele includ zboruri de instrucţie în vestul Europei, inclusiv cu avioane de vânătoare-bombardament, inclusiv F-35A, care pot transporta arme nucleare americane staţionate în Europa, şi bombardiere cu rază lungă de acţiu ...

SUA menține programul de rachete nucleare Sentinel

Marți, 09 Iulie 2024 15:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Pentagonul a anunţat că va menţine programul de rachete nucleare Sentinel, în ciuda costurilor mari, deoarece îl consideră "esenţial" pentru securitatea naţională a Statelor Unite, informează EFE.Departamentul Apărării a informat că programul, care urmăreşte modernizarea şi crearea unui nou sistem de rachete balistice intercontinentale, va costa 140,9 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creştere de 81 la sutî faţă de investiţia estimată în 2021. În ciuda acestei cre ...
Pagina 1 din 2