Noul Mers al trenurilor, la pachet cu scumpirea biletelor

Joi, 14 Decembrie 2023 12:13 | Publicat în EVENIMENT
Intrat în vigoare duminică, 10 decembrie, noul Mers al trenurilor a fost urmat, la numai două zile distanță, de o scumpire neanunțată a biletelor de călătorie. Astfel, din 12 decembrie 2023, tarifele biletelor de tren sunt mai mari cu 8,8%, echivalentul indicelui de inflație. Club Feroviar a fost cel care a semnalat, marți, faptul că biletele de tren au fost scumpite de toți operatorii de transport feroviar, atât CFR Călători, cât și cei privați, fără niciun anunț oficial. ...
Prețurile la combustibili au început din nou să crească, iar șoferii trebuie să scoată mai mult din buzunar pentru un plin de benzină sau de motorină. Creșterile medii de preț față de acum o lună sunt în jurul a 50 de bani la litrul de benzină și de 70 la litrul de motorină, astfel că ambele tipuri de combustibili au sărit de pragul psihologic de 7 lei/litru. Scumpirile urmează unei serii de creșteri mai ample care se manifestă pe piețele internaționale. Desigur, nici " ...
Zahărul, transportul aerian şi cartofii se află în topul scumpirilor înregistrate în ultimul an, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În luna iulie a acestui an, preţul zahărului a fost cu 51,86% mai mare comparativ cu iulie 2022, cel al cartofilor a urcat cu 36,71%, în timp ce ouăle s-au scumpit cu 27,98%, margarina cu 25,80%, iar brânza de vaci cu 25,07%. Uleiul este singurul produs alimentar care a înregistrat o ieftinire în ritm anual ...
Pagina 2 din 2