ŞTIRI EXTERNE - Viaţa Liberă Galaţi
Despăgubiri pentru două fetițe schimbate la naștere în 1989
Scris de Cristinel Luca Luni, 19 Septembrie 2022
Două fetițe nou-născute au fost schimbate la spital, iar una dintre ele a dat în judecată regiunea Puglia și a obținut o despăgubire maximă de aproximativ un milion de euro, de la Tribunalul Civil din Trani. Este povestea unei femei de 33 de ani din Canosa, Puglia, care va obține…
Regina Elisabeta a II-a, condusă pe ultimul drum
Scris de Cristinel Luca Luni, 19 Septembrie 2022
Marea Britanie, liderii lumii și membrii caselor regale din întreaga lume și-au luat rămas-bun, luni, de la Regina Elisabeta a II-a, ultima figură impunătoare a epocii sale, în cadrul unor funeralii de stat cu un fast impresionant, scrie Agerpres. Ceremonia de înmormântare, care a durat șase ore și jumătate, a…
Cancelarul german, în țările Golfului
Scris de Cristinel Luca Luni, 19 Septembrie 2022
Cancelarul federal german Olaf Scholz va întreprinde la sfârşitul acestei săptămâni vizite oficiale în trei ţări din Golf, inclusiv în Arabia Saudită, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt. Cancelarul, ce va fi însoţit de o delegaţie de înalţi reprezentanţi din mai multe sectoare economice, se va deplasa succesiv în…
Mapamondul își ia rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a. 500 de lideri mondiali, prezenţi în Marea Britanie. Un milion de oameni, în centrul Londrei
Scris de Viaţa liberă Luni, 19 Septembrie 2022
Marea Britanie, liderii lumii și membrii caselor regale din întreaga lume își vor lua luni rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a, ultima figură impunătoare a epocii sale, în cadrul unor funeralii de stat cu un fast impresionant, transmite Reuters. Cu puțin timp înainte de 13.00 (ora României), sicriul…
Centrala nucleară Zaporojie, reconectată la rețea
Scris de Ovidiu Amălinei Duminică, 18 Septembrie 2022
Centrala nucleară din Zaporojie a fost reconectată la reţeaua electrică a ţării, a indicat sâmbătă Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), după ce uzina fusese privată de sursa de electricitate, ceea ce creştea riscul unui accident, potrivit AFP. "Linia de 750 de kilovolţi reparată alimentează cea mai mare centrală nucleară…
Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, provocare fără precedent
Scris de Ovidiu Amălinei Duminică, 18 Septembrie 2022
Publicul britanic a mai avut la dispoziție doar câteva ore, duminică, pentru a se reculege lângă sicriul Reginei Elisabeta a II-a, înainte de funeraliile de stat, programate luni, în prezenţa unor lideri din întreaga lume, comentează AFP.Ajuns la Londra sâmbătă seară împreună cu soţia sa, Jill, preşedintele american, Joe Biden,…
SUA se implică în conflictul armat dintre Armenia și Azerbaidjan
Scris de Ovidiu Amălinei Duminică, 18 Septembrie 2022
Preşedinta Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, a condamnat ferm duminică ceea ce ea a numit drept atacuri "ilegale" la frontieră lansate de Azerbaidjan asupra Armeniei, folosindu-se de o vizită la acest aliat militar al Rusiei pentru a exprima sprijinul american faţă de suveranitatea armeană, relatează Reuters. Vorbind la Erevan, Pelosi…
Reducere drastică a fondurilor europene pentru Ungaria
Scris de Ovidiu Amălinei Duminică, 18 Septembrie 2022
Comisia Europeană a propus, cu unanimitate, reducerea fondurilor europene ale Ungariei cu 65 la sută, din cauza corupției și încălcării normelor statului de drept. Decizia finală va fi luată, însă, de Consiliul European, care are la dispoziție o lună. Într-o premieră la nivelul Uniunii Europene, executivul european a anunțat duminică…
Regele Charles al III-lea și-a încheiat turneul în Regatul Unit
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 16 Septembrie 2022
Regele Charles al III-lea și-a încheiat vineri, în Ţara Galilor, turneul în Regatul Unit, cu trei zile înaintea funeraliilor mamei sale, regina Elisabeta a II-a, relatează AFP. Fosta suverană va fi înmormântată luni, în abaţia Westminster din Londra. Va urma un eveniment restrâns de familie la capela Saint George a…
Delegația Chinei nu a fost primită la catafalcul Reginei Elisabeta a II-a
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 16 Septembrie 2022
Delegaţia care va reprezenta China la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a nu a fost primită la catafalcul acesteia. Conform BBC, delegaţiei guvernamentale chineze la Londra i s-a interzis să intre în sala mare a palatului Westminster, unde este depus sicriul reginei, după ce liderul Camerei Comunelor din parlamentul Regatului Unit…
Germania vrea să aibă armata cel mai bine echipată din Europa
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 16 Septembrie 2022
Germania trebuie să devină ''forţa armată cel mai bine echipată din Europa'', a susţinut vineri cancelarul german Olaf Scholz, după ani de analize ''eronate'' conform cărora ţara sa ar fi ''înconjurată de prieteni'', transmit AFP şi Reuters. ''În calitate de ţara cea mai populată, dotată cu cea mai mare putere…
Kârgâzstan și Tadjikistan, acord de încetare a focului
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 16 Septembrie 2022
Kârgâzstanul a anunţat vineri o încetare a focului cu Tadjikistan după o escaladare a confruntărilor la graniţa între aceste două foste republici sovietice din Asia Centrală, ciocniri soldate cu peste 30 de răniţi, informează AFP. Escaladarea confruntărilor a intervenit în timp ce liderii celor două state participau la un summit…
Elveția își va întări forțele aeriene
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 15 Septembrie 2022
Elveţia va putea să cumpere 36 de avioane de luptă americane F-35, după ce parlamentul s-a pronunţat în favoarea proiectului, fără a aştepta o consultare populară, transmite AFP. În opinia partidelor de la dreapta scenei politice, modernizarea flotei aeriene este necesară, chiar urgentă, iar războiul din Ucraina a schimbat datele…
Programul funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 15 Septembrie 2022
Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată luni, la ora locală 19,30 (18,30 GMT), în cadrul unei ceremonii private, în capela St. George a Castelului Windsor, la periferia de vest a Londrei, la sfârşitul ceremoniilor funerare de stat ce vor fi organizate în cursul dimineţii, a anunţat joi Palatul Buckingham,…
Rusia și Iranul își consolidează relațiile bilaterale
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 15 Septembrie 2022
Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat joi evoluţia „pozitivă” a relaţiilor cu Teheranul, în cadrul unei întâlniri cu omologul său iranian, Ebrahim Raisi, în marja summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), remarcând că face „totul” pentru ca Iranul să poată adera la această organizaţie, iar preşedintele iranian l-a…
Ungaria lui Viktor Orban, un "regim hibrid de autocrație electorală"
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 15 Septembrie 2022
Parlamentul European a adoptat joi un raport în care condamnă "eforturile deliberate şi sistematice ale guvernului ungar" de a submina valorile europene şi solicită rezultate în procesul prevăzut la articolul 7 al Tratatului UE, informează un comunicat de presă al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE). Lipsa…
Intensificare a măsurilor anticorupție
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 14 Septembrie 2022
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avansat miercuri o viitoare propunere de actualizare a cadrului european de luptă împotriva corupţiei, cu noi standarde pentru infracţiunile legate de acest domeniu, relatează EFE. "Aş dori să mă concentrez asupra corupţiei, cu toate faţetele sale. Faţeta reprezentată de agenţii străini care…
Regina Elisabeta a II-a, elogiată în Parlamentul European
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 14 Septembrie 2022
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a adus un omagiu reginei defuncte a Marii Britanii, Elisabeta a II-a, în cadrul discursului său privind starea Uniunii, susţinut miercuri, la Strasbourg. "Dacă ne uităm în jurul nostru la lumea de azi, putem avea deseori senzaţia că ceea ce odinioară ni se…
Prețul gazelor naturale în Europa, în scădere
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 13 Septembrie 2022
Preţul gazelor naturale în Europa a scăzut pentru a treia zi, după ce Comisia Europeană a insistat cu intervenţiile pe piaţă pentru a atenua efectele celei mai grave crize energetice din ultimele decenii, transmite Bloomberg. Marţi dimineaţă, la hubul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru…
Deputații critici la adresa lui Putin, amenințați cu închisoarea
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 13 Septembrie 2022
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, i-a amenințat, marți, pe cei care încalcă legile cenzurii din timpul războiului, pentru care există pedeapsa condamnării cu până la 15 ani de închisoare, în contextul în care în urmă cu o zi deputați municipali din toată Rusia au cerut Dumei de Stat…
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a obținut... viză de America
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 13 Septembrie 2022
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, şi membri ai unei delegaţii ruse au obţinut vize pentru a putea participa la sesiunea Adunării Generale a Naţiunilor Unite, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe rus, informează Reuters. Rusia a criticat săptămâni în şir SUA că nu eliberează vize membrilor delegaţiei ruse pentru ca aceştia…
Confruntări armate de amploare între Armenia și Azerbaidjan
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 13 Septembrie 2022
Uniunea Europeană a cerut marţi încetarea ostilităţilor între Armenia şi Azerbaidjan şi a demarat o mediere între cele două ţări din Caucazul de Sud, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, citat de AFP. "Este imperativ ca ostilităţile să înceteze şi să se revină la masa negocierilor. Preşedintele Consiliului European,…
Războiul din Ucraina a intrat în ”a treia etapă”
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 12 Septembrie 2022
Războiul din Ucraina a intrat în "a treia etapă", iar actualele succese militare ucrainene vor avea un efect de "bulgăre de zăpadă" până la înfrângerea armatei ruse, a declarat pentru Le Monde ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov."Prima etapă în război a urmărit să îi descurajeze pe ruşi. A doua…
Fost premier, fraudă cu fonduri europene
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 12 Septembrie 2022
Un proces împotriva fostului prim-ministru ceh Andrej Babis pentru o presupusă implicare în fraudă cu subvenţii europene a început luni la un tribunal din Praga, relatează Reuters şi AFP. Babis, om de afaceri miliardar, a fost inculpat în martie pentru că a "ajutat" în 2007 la scoaterea fermei "Cuibul de…