De ce s-a RĂZGÂNDIT primarul Marius Stan în privinţa organizării Serbărilor Galaţiului

De ce s-a RĂZGÂNDIT primarul Marius Stan în privinţa organizării Serbărilor Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"Nu mai facem Serbările Galaţiului, că după aia vine Curtea de Conturi şi ne întreabă de ce am dat trei lei şi nu doi lei şi dăm cu subsemnatul", îi declara primarul Marius Stan, la finalul şedinţei trecute a Consiliului Local, lui Nicolae Rainea, dialog pe care l-am surprins noi.

Ei bine, n-a fost doar o vorbă spusă într-un moment de supărare de către edilul Galaţiului, ci o decizie serioasă. O recunoaşte chiar Marius Stan, într-o postare pe pagina sa de Facebook: "Recunosc faptul că am vrut să nu mai facem nimic de zilele oraşului, ca să nu mai dăm ocazia unora să ne critice că risipim banii publici pe concerte şi distracţie. Ce m-a făcut să mă răzgândesc? Dorinţa dumneavoastră de a avea Serbările Galaţiului. Am primit sute de mesaje de la cetăţeni, care mi-au cerut să nu las Galaţiul fără sărbători, să nu aplec urechea la ce spun cârcotaşii veşnic nemulţumiţi. Am stat bine şi m-am gândit că oamenii de bine ai Galaţiului, şi sunt zeci de mii, au dreptul să se şi distreze, nu numai să muncească şi să plătească taxe şi impozite. De aceea, vă invit pe toţi să vă distraţi la Serbările Galaţiului şi la Ziua Naţională a României! V-am pregătit un program variat, pentru toate vârstele şi gusturile. Şi totul este plătit din sponsorizări!", precizează Marius Stan.

Citeşte şi: Patru zile de SPECTACOLE/ Programul complet al SERBĂRILOR GALAŢIULUI 2014

Citit 3410 ori Ultima modificare Vineri, 21 Noiembrie 2014 18:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.