Spre deosebire de alte edificii unde interesele imobiliare sau de orice altă natură blochează proiectele de restaurare şi conservare, cetatea de la Dinogeţia are drept proprietar statul român şi se află în administrarea Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan" al Academiei Române. Din acest punct de vedere, lucrurile sunt clare şi favorabile edificiului. În plus, clasarea sa ca monument istoric clasa A nu a ridicat probleme.
Punct de reper în zonă
Cetatea a reprezentat ani de-a rândul un punct de reper în zonă. Dinogeţia, cetate romană şi bizantină, este o aşezare antică fortificată cu zid de apărare, situată pe un promontoriu stâncos din malul dobrogean al Dunării, în zona cotului dintre gurile Siretului şi Prutului. Monumentul se află la circa patru kilometri de satul Garvăn, comuna Jijila, judeţul Tulcea, iar prima menţionare istorică a fost făcută de Ptolemeu, care o numea Dinodheteia. Numele ei este autohton (getic) şi a fost păstrat şi transmis de romani şi bizantini.
Poziţie strategică
Cetatea avea o poziţie strategică de excepţie pentru locuitorii din zonă, cu mari posibilităţi pentru procurarea hranei oamenilor şi a animalelor, precum şi a unor materii prime necesare nevoilor casnice şi ale comunităţii, pentru construcţii şi schimburi comerciale. De aceea, ea a fost locuită şi apărată din preistorie, încă din epoca pietrei până în cea a fierului şi, mai târziu, în epocile romană şi bizantină. Cercetările arheologice au început în 1939, fiind conduse la început de arheologul Gheorghe Ştefan şi apoi de Ion Barnea. Pe scurt, fortificaţia, construită de romani în secolul II d.Hr., pe locul unei aşezări getice, suferă distrugeri la mijlocul secolului II d.Hr. şi la mijlocul secolului III d.Hr., pentru ca, ulterior, la sfârşitul secolului III d. Hr., aici să fie construită, pe stâncă naturală, fortificaţia romano-bizantină pe care o cunoaştem astăzi. În sprijinul ideii că aşezarea a fost mult mai veche de venirea romanilor stau fragmente de zid din secolul I d.Hr., descoperite aici. Cert este faptul că rolul ei s-a păstrat şi după venirea acestora, care au extins-o.
Cap de pod pentru Imperiul Roman
Dinogeţia a devenit un important cap de pod al Imperiului Roman la gurile Dunării. Cetatea a fost reconstruită din temelii, cu zid gros din pietre şi cărămizi legate cu mortar, cu patru turnuri masive de apărare, între sfârşitul sec. II şi începutul sec. IV. Ruinele, vizibile şi parţial conservate sau restaurate, aparţin însă epocilor romană şi bizantină. Până la sfârşitul sec. VI, cetatea Dinogeţia a fost un punct important din lanţul de fortificaţii construite de romani pe malul drept al Dunării. Pe terasa sudică, desparţită de cetate printr-un braţ al unei bălţi, s-a constituit aşezarea civilă şi necropola, care sunt strâns legate de evoluţia cetăţii. Ea era situată, între sec. I-III în provincia romană Moesia Inferior. După anul 284 d.Hr. şi până la finele sec. VI, ea a aparţinut provinciei romane târzii Scythia, numită şi Sciţia Mică.
Refolosită de bizantini
Din perioada de maximă înflorire (secolul IV d.Hr.) datează construcţia unei bazilici în plan rectangular, clădirea comandamentului şi băile termale. Cetatea este distrusă şi părăsită la începutul secolului VII d.Hr. Fortificaţia a fost reparată şi refolosită în secolele X-XII de către Imperiul Bizantin. Se ştie din surse scrise că împăratul Tzimiskes (969-976) şi-a impus controlul la Dunărea de Jos, respingându-l pe cneazul rus Sviatoslav. Bizanţul a creat atunci în zonă o unitate administrativ-militară numită Paristrion sau Paradunavon, în care Dinogeţia redevenea un punct strategic şi comercial foarte important. La plecarea bizantinilor, aşezarea a căzut din nou în ruină.
Cum arată în prezent
Pe lângă istoria încărcată a locurilor, restaurările parţiale şi apropierea de Galaţi ar fi putut ridica din punct de vedere turistic zona. Totuşi, lucrurile nu stau deloc aşa. Pe lângă impedimentul major că în dreptul oraşelor Galaţi şi Brăila nu există un pod peste Dunăre, accesul spre sit se face pe un drum negru (de pământ), semnalizat, ce-i drept, prin indicatoare proaspăt instalate pe şoseaua care leagă oraşul Galaţi de oraşul Isaccea. Vegetaţia abundentă care acoperă mare parte din cetate dă aspectul dezolant de ruine părăsite. Acest aspect este întregit de distrugerea parţială a construcţiei de protecţie a termelor, cauzată atât de factorii naturali cât şi de cei antropici. Chiar şi ceea ce s-a restaurat de curând (în 2008), cum este Turnul 1, prezintă crăpături ale zidului exterior, precum şi dărâmarea unei porţiuni a acestuia.
(surse online)
