Violențe în Parlamentul din Muntenegru

Violențe în Parlamentul din Muntenegru

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Parlamentul muntenegrean a adoptat o lege controversată cu privire la comunităţile religioase, vineri dimineaţă, după incidente survenite în stradă, dar şi în interiorul sediului legislativului, scrie Agerpres. În timp ce dezbaterea-maraton de opt ore se încheia, deputaţi de opoziţie pro-Serbia au încercat fizic să împiedice votul, atacând deputaţi majoritari, acaparând microfonul, lansând fum sau gaze lacrimogene sau vandalizând mobilierul.

Forţele de securitate au intervenit şi i-au scos din clădire pe toţi membrii Frontului Democrat (DF). Unii se pot confrunta cu acuzaţii de instigare la violenţă, conform unor relatări locale. Presa internațională scrie, citând surse locală, că 14 parlamentari de opoziţie pro-sârbi au fost arestaţi în urma incidentelor şi sunt chestionaţi în sedii ale poliţiei. După aceste incidente şi reţinerea deputaţilor opoziţiei, majoritatea a adoptat legea.
Textul prevede naţionalizarea proprietăţilor pe care bisericile nu pot dovedi că le aparţineau înainte de 1918. La acea dată, Muntenegru îşi pierduse independenţa şi fusese integrat în regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor. Biserica Ortodoxă Sârbă (SPC), principala instituţie religioasă din Muntenegru, a denunţat proiectul chiar înainte de a ajunge în parlament, spunând că această lege privind „libertatea religioasă” va duce la spolierea mănăstirilor şi a bisericilor. SPC deţine sute de mănăstiri şi mii de metri pătraţi de teren în acest mic stat balcanic, unde 72 la sută din cei 620.000 de rezidenţi sunt ortodocşi. Partidul Democrat al Socialiştilor (DPS), aflat la guvernare, a respins acuzaţiile, spunând că intenţia este de a determina dreptul de proprietate.
Frontul Democrat (DF) şi SPC au lansat mitinguri de protest, blocând străzi şi drumuri în toată ţara joi seara şi declarând că doresc să „apere” proprietatea bisericii. Mai multe persoane au fost arestate după ciocniri cu poliţia.
Primul ministru Dusko Markovic a declarat că nu se aştepta la "o radicalizare a situaţiei" din ţară. El s-a întâlnit cu Amfilohije Radovic, şeful SPC în Muntenegru, şi a dat asigurări că nu există o „agendă ascunsă” pentru confiscarea bunurilor bisericii.
Muntenegru este cea mai mică fostă republică iugoslavă şi ultima care s-a desprins de Serbia. DPS şi liderul său, preşedintele Milo Djukanovic, au guvernat fără întrerupere din 1991. Djukanovic a fost iniţial un aliat al fostului preşedinte sârb Slobodan Milosevic, dar a realizat o schimbare de direcţie în 1997, în cele din urmă conducându-şi ţara spre independenţă în 2006. Situaţia este cu atât mai delicată cu cât Djukanovic şi-a arătat sprijinul pentru „reînnoirea” bisericii ortodoxe autocefale din Muntenegru, care încearcă să se reconstruiască din 1993 şi care nu este recunoscută de bisericile ortodoxe.

Citit 1162 ori Ultima modificare Vineri, 27 Decembrie 2019 15:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.