Turcia transformă bazilica Sfânta Sofia în moschee

Turcia transformă bazilica Sfânta Sofia în moschee
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Autorităţile din Turcia au început, sâmbătă, inspecţiile la Hagia Sofia, pentru pregătirile logistice de transformare a fostului muzeu în moschee compatibilă cu rugăciunile islamice, la o zi după ce Ankara a anunţat reconversia acestui loc legendar, relatează agenția DPA.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat vineri că această clădire din secolul al VI-lea este reconvertită în moschee, la scurt timp după decizia unei instanţe în acest sens. Erdogan a spus că fosta catedrală va fi deschisă pentru credincioşii musulmani la 24 iulie, pentru prima dată după 1934, când fondatorii republicii au transformat-o în muzeu. Clădirea a fost închisă pentru vizite sâmbătă, a relatat agenţia naţională de ştiri Anadolu, care a adăugat că echipe ale Ministerului Turismului au inspectat cupola şi patru minarete, pentru pregătiri. Erdogan a precizat că pregătirile la clădire, unde se află unele dintre cele mai renumite simboluri şi mozaicuri creştine, vor continua chiar şi după programata deschidere.

Clădirea a fost predată Direcţiei pentru Religie, al cărei şef, Ali Erbas, a spus că instituţia sa a început deja pregătirile pentru ca moscheea să fie gata până la 24 iulie. Sâmbătă, presa pro-guvernamentală era dominată de euforie religioasă şi naţionalistă, salutând o „decizie istorică”, potrivit agenției DPA. „Reînvierea Hagia Sofia. S-au încheiat 86 de ani de exil, durere şi dor”, a scris cotidianul Yeni Safak. Turcia susţine că persoanele de toate religiile vor putea vizita în continuare acest loc, care este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Statele Unite, Uniunea Europeană, Rusia, Grecia şi UNESCO şi-au exprimat consternarea faţă de decizia de transformare a fostului muzeu în moschee. Papa Francis s-a declarat, duminică, "foarte afectat" de conversia în moschee a fostei bazilici Sfânta Sofia, la capătul rugăciunii Angelus, scrie AFP. "Gândul meu se îndreaptă către Istanbul, mă gândesc la Sfânta Sofia. Sunt foarte afectat", a spus Suveranul pontif. Cuvintele Papei reprezintă primul comentariu al Vaticanului la decizia turcă. Osservatore Romano, cotidianul de la Vatican, a anunţat cu o zi înainte evenimentele, citând principalele reacţii internaţionale, dar fără a comenta hotărârea tribunalului.

Operă arhitecturală majoră, construită în secolul al VI-lea de bizantinii care şi-au încoronat împăraţii aici, Sfânta Sofia este un sit clasat în patrimoniul mondial al UNESCO şi una dintre principalele atracţii turistice din Istanbul. Sfânta Sofia a fost convertită în secolul al XV-lea în moschee, după invazia otomană, apoi în muzeu în 1934, de tânărul lider al Republicii turce, Mustafa Kemal, dornic să o oferă "umanităţii".

Decizia de a transforma în moschee fosta bazilică Sfânta Sofia a fost privită drept o "provocare" în Grecia şi riscă să declanşeze tensiuni între Ankara şi Atena, au subliniat responsabilii greci şi analiştii, scrie AFP. Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a condamnat "cu cea mai mare fermitate" decizia turcă.

Citit 794 ori Ultima modificare Duminică, 12 Iulie 2020 16:57

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.