170.000 de tone de ajutor umanitar pentru Fâșia Gaza

170.000 de tone de ajutor umanitar pentru Fâșia Gaza
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Circa 170.000 de tone de ajutor umanitar sunt pregătite și așteaptă să fie livrate în Fâșia Gaza, a declarat joi, la Geneva, un purtător de cuvânt al Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), după anunțul unui acord între Israel și Hamas privind încetarea focului în Fâșia Gaza, relatează dpa și Agerpres.

Imediat ce autoritățile israeliene care controlează accesul în zona de război vor da undă verde, aceste ajutoare pot fi aduse persoanelor aflate în dificultate, a spus el. Ajutoarele includ alimente, medicamente, corturi și alte ajutoare de urgență.

La începutul acestei săptămâni, OCHA a declarat că autoritățile israeliene fie nu au aprobat, fie au blocat în proporție de 45% convoaiele sale de ajutoare înregistrate de la începutul războiului, în octombrie 2023. Pentru a furniza ajutoare populației civile, OCHA are nevoie de puncte deschise de trecere a frontierei, garanții că lucrătorii umanitari și persoanele aflate în dificultate se pot deplasa în siguranță, vize pentru personalul străin și intrarea nerestricționată a ajutoarelor, a spus purtătorul de cuvânt. El a mai spus că sectorul privat din Fâșia Gaza trebuie revitalizat cât mai rapid posibil.

Israelul și Hamas au ajuns miercuri la un acord privind prima fază a planului de pace pentru Gaza prezentat de președintele american Donald Trump. În plus față de întoarcerea ostaticilor în Israel și eliberarea prizonierilor palestinieni, Hamas a declarat că acordul prevede sfârșitul războiului, retragerea Israelului din Fâșia Gaza și intrarea ajutorului umanitar în teritoriul palestinian izolat.

Citit 199 ori Ultima modificare Joi, 09 Octombrie 2025 17:08

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro