A urcat pe un zgârie-nori de 508 metri fără corzi de protecție

A urcat pe un zgârie-nori de 508 metri fără corzi de protecție
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Alpinistul american Alex Honnold a urcat, duminică, pe zgârie-norul Taipei 101 fără corzi sau echipament de protecţie, potrivit AP și News.ro.

O mulţime adunată pe stradă a izbucnit în urale când acesta a ajuns în vârful turnului de 508 metri, la aproximativ 90 de minute după ce a început ascensiunea. Îmbrăcat într-o cămaşă roşie cu mâneci scurte, Honnold a fluturat braţele deasupra capului.

Ascensiunea lui Honnold pe clădirea-simbol cu 101 etaje a capitalei Taiwanului a fost transmisă în direct pe Netflix, cu o întârziere de 10 secunde. Evenimentul a atras atât entuziasmul, cât şi îngrijorarea privind implicaţiile etice ale unei astfel de tentative riscante în timpul unei transmisiuni în direct.

Honnold nu este primul alpinist care a urcat pe Taipei 101, dar este primul care face acest lucru fără nicioo frânghie. Alpinistul francez Alain Robert a escaladat clădirea în ziua de Crăciun în 2004, evenimentul făcând parte din inaugurarea celei mai înalte clădiri din lume la acea vreme.

Citit 468 ori Ultima modificare Duminică, 25 Ianuarie 2026 16:20

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.