La un an de la preluarea mandatului, criza de imagine a administrației Trump se adâncește, pe fondul revoltelor violente din statul Minnesota, declanșate după ce doi civili au fost uciși de agenți federali, în mai puțin de trei săptămâni. Potrivit CNN, preluat de Mediafax, incidentele au generat proteste masive în Minneapolis și au pus sub semnul întrebării sprijinul public pentru politicile dure de imigrație promovate de Casa Albă.
Scenele haotice și confruntările directe dintre agenții de imigrări (ICE) și protestatari au alarmat oficialii de rang înalt, care se tem că mesajul administrației este complet eclipsat de percepția publică negativă. În discuții private, președintele Donald Trump și-ar fi exprimat frustrarea față de faptul că agenda sa politică este umbrită de violențe și de reacția publică adversă.
Pentru a relua controlul, Donald Trump a organizat o conferință de presă chiar la aniversarea primului an de mandat. Vizibil iritat, președintele a prezentat fotografii ale imigranților arestați pentru infracțiuni violente, încercând să justifice rolul și necesitatea agenției ICE.
Mesajul transmis a fost unul ferm: deși admite că pot apărea „greșeli” în timpul operațiunilor federale, Trump insistă că deportarea infractorilor periculoși rămâne o prioritate absolută. Surse citate de CNN afirmă că administrația a pus la punct o ofensivă mediatică menită să mute atenția de la proteste și să evidențieze ceea ce Casa Albă consideră a fi realizările ICE.
În timpul vizitei sale la Minneapolis, vicepreședintele JD Vance a recunoscut caracterul haotic al arestărilor și a subliniat nevoia de cooperare între autoritățile federale și cele locale, pentru a reduce violențele. Însă responsabilitatea pentru escaladarea situației este pasată de Casa Albă liderilor locali din Minnesota, acuzați de lipsă de cooperare.
Pe măsură ce alegerile intermediare din noiembrie 2026 se apropie, criza de imagine a administrației Trump capătă o miză majoră. Sondajele indică o scădere semnificativă a sprijinului public pentru modul în care sunt aplicate politicile de imigrație, iar oficialii se tem că revoltele din Minnesota ar putea deveni un precedent pentru alte orașe americane.
Deși este conștient de impactul negativ în sondaje, Donald Trump refuză să pună sub semnul întrebării metodele ICE, considerând că problema reală este comunicarea deficitară a „succeselor” agenției. Analiștii politici avertizează însă că, fără o detensionare rapidă a situației, administrația riscă un dezastru politic dificil de gestionat.

