Patriarhul latin al Ierusalimului, împiedicat să celebreze liturghia din Duminica Floriilor. „Pentru prima dată de secole”

Patriarhul latin al Ierusalimului, împiedicat să celebreze liturghia din Duminica Floriilor. „Pentru prima dată de secole”
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Poliția israeliană l-a împiedicat pe cardinalul Pierbattista Pizzaballa, conducătorul Bisericii Catolice din Țara Sfântă, să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor.

„Pentru prima dată de secole, liderii Bisericii au fost împiedicați să celebreze liturghia din Duminica Floriilor în Biserica Sfântului Mormânt”, a relatat Patriarhia Latină a Ierusalimului, transmite duminică EFE, citată de Agerpres. Ofițeri israelieni i-au reținut pe Pizzaballa și pe custodele Țării Sfinte, Francesco Ielpo, în timp ce se deplasau spre Biserica Sfântului Mormânt „în mod privat și fără niciun semn al unei procesiuni sau al unui eveniment ceremonial”.

Situația se desfășoară pe fondul războiului dintre Israel și Statele Unite cu Iranul, care a determinat autoritățile israeliene să mențină închise locurile sfinte din Orașul Vechi al Ierusalimului (complexul Moscheii Al-Aqsa, Zidul Plângerii și Biserica Sfântului Mormânt). Mai mult, tradiționala procesiune din Duminica Floriilor de pe Muntele Măslinilor a fost, de asemenea, suspendată în acest context din cauza restricției impuse de Israel în privința adunărilor la mai puțin de 50 de persoane.

„Acest incident stabilește un precedent periculos și arată dispreț pentru sensibilitățile a miliarde de oameni din întreaga lume care, în această săptămână, au ochii ațintiți asupra Ierusalimului”, se arată în declarația publicată de Patriarhia Latină. Patriarhia a clasificat decizia drept o măsură „în mod evident nerezonabilă și extrem de disproporționată”, precum și „viciată de considerații nejustificate”, care se abate de la principiile libertății de cult.

Înaintea acestui incident, instituția luase măsurile necesare ca răspuns la restricțiile existente, precum anularea adunărilor publice și pregătirea resurselor pentru transmiterea online a sărbătorilor din Săptămâna Mare.

„Patriarhia Latină a Ierusalimului și Custodia Țării Sfinte își exprimă profunda durere față de credincioșii creștini din Țara Sfântă și din lume pentru faptul că rugăciunea a fost astfel împiedicată într-una din cele mai sfinte zile ale calendarului creștin”, se încheie declarația.

De asemenea, în timpul Ramadanului, luna sfântă a islamului, a cărei celebrare a coincis cu câteva săptămâni de război, poliția israeliană i-a împiedicat pe credincioșii musulmani să aibă acces la Muntele Templului, a restricționat intrarea în Orașul Vechi și i-a dispersat violent pe credincioșii care încercau să se roage în afara zidurilor sale.

Citit 363 ori Ultima modificare Duminică, 29 Martie 2026 16:52

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro