ANGAJĂRI | Vard Electro România își mărește echipa!

ANGAJĂRI | Vard Electro România își mărește echipa!
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Luna martie a adus cu ea deschiderea punctului de lucru din Galaţi al companiei Vard Electro România, care mai are birouri în ţară la Brăila şi Tulcea. Compania anunţă că îşi extinde echipa atât cu personal de producţie (electricieni, lăcătuşi, sudori), cât şi cu personal specializat (proiectanţi ingineri instalaţii electrice, coordonator proiectare instalaţii electrice şi ingineri service), şi că va continua să acorde şi în acest an burse pentru studenţii cei mai merituoşi.

Vard este unul dintre principalii designeri şi constructori mondiali de nave specializate. Având sediul în Norvegia şi un număr de aproximativ 9.000 de angajaţi, VARD operează pe nouă şantiere navale, strategic localizate: cinci în Norvegia, două în România (la Tulcea şi Brăila), unul în Brazilia şi unul în Vietnam. Prin companiile sale specializate, Vard dezvoltă sisteme de automatizări navale, echipamente de punte, soluţii pentru amenajarea interioară a spaţiilor de cazare la bordul navelor. De asemenea, Vard oferă servicii de proiectare şi inginerie pentru industria maritimă globală şi construieşte nave dintre cele mai diverse, de la nave specializate pentru activităţi off-shore (OSV) şi pentru transportul gazelor naturale lichefiate (LNG), până la spărgătoare de gheaţă personalizate conform cerinţelor specifice ale fiecărui client.

Acţionarul majoritar al Vard este compania Fincantieri Oil & Gas SpA, o subsidiară a grupului Fincantieri SpA, care are sediul central la Trieste, în Italia. Fincantieri este unul dintre cele mai mari grupuri din industria mondială a constructorilor de nave, cu peste 200 de ani de istorie maritimă în spate şi cu mai mult de 7.000 de nave construite. 

Vard Electro, sisteme electrice şi electronice oferite „la cheie”

La rândul său, Vard Electro, parte a grupului Vard, este o prestigioasă companie multinaţională înfiinţată în 1997, dedicată dezvoltării, producerii şi implementării sistemelor electrice de ultimă generaţie pentru industria maritimă la nivel global. Portofoliul de servicii şi produse al companiei include o diversitate de sisteme de putere, control, automatizare şi propulsie, gama completă de tablouri electrice, precum şi pachete Navcom, care sunt realizate şi adaptate conform solicitărilor venite din partea clienţilor. Toate produsele şi pachetele concepute şi dezvoltate de Vard Electro sunt livrate sub marca comercială SeaQ. Serviciile şi produsele oferite de Vard Electro sunt valabile pe toată durata de viaţă a unei nave, acestea incluzând proiectarea, instalarea, testarea de integritate şi punere în funcţiune, diagnosticarea de la distanţă, conversii, precum şi participări active direct la bordul navei.

Compania Vard Electro deţine 11 sedii plasate strategic la nivel mondial, numărând până în prezent peste 950 de salariaţi pe patru continente, în următoarele ţări: Norvegia, România (Brăila, Tulcea şi, din aceste zile, cu un punct de lucru şi în Galaţi), Vietnam, Singapore, India, Italia, Brazilia, Canada şi Statele Unite.

Vard Electro România, dezvoltare continuă

Pe piaţa românească, în anul 2004, a fost înfiinţată Vard Electro Tulcea, iar ulterior, începând cu anul 2006, a luat fiinţă Vard Electro Brăila. Din 2013, sub coordonarea directorului general Adrian Talabă, cele două companii pot fi identificate sub titulatura de Vard Electro România. În următorii ani, Vard Electro România a reuşit să se dezvolte continuu, într-un domeniu în care calitatea şi promptitudinea sunt atribute esenţiale, deoarece răspunde cu profesionalism la cerinţele tot mai diversificate ale clienţilor săi şi este în măsură să găsească cele mai bune soluţii, de la proiectare până la execuţia la cheie a obiectivelor.

Angajări de personal şi burse pentru studenţi

Odată cu deschiderea punctului de lucru din Galaţi, Vard Electro România anunţă că vrea să îşi mărească echipa. Se caută atât ingineri proiectanţi, cât şi personal de producţie. Pentru posturile de proiectanţi ingineri instalaţii electrice, coordonator proiectare instalaţii electrice şi ingineri service, printre cerinţele minime se regăsesc studii superioare de specialitate, cunoștințe de limba engleză, experiență în domeniu şi cunoștințe temeinice de operare MS Office, Autocad, Aveva, Eplan. Pentru personalul de producţie – electricieni, lăcătuşi, sudori – se cer minimum studii medii sau școala profesională, calificare în meseria de bază, iar experienţa în domeniul naval constituie un avantaj.

De asemenea, Vard Electro România anunţă că va continua să acorde burse pentru studenţii merituoşi ai Facultăţii de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică din anii III şi IV.

Mai multe amănunte despre locurile de muncă oferite de Vard Electro România, precum şi despre bursele pentru studenţi acordate puteţi solicita la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la punctul de lucru din Galaţi, din strada Henri Coandă nr.52, etajul 1 (vizavi de Patinoarul artificial).

(P)

Citit 22849 ori Ultima modificare Marți, 12 Martie 2019 12:26