De ce strada Dornei ar trebui să devină „strada Bilei”
Foto: Marian Calestru

De ce strada Dornei ar trebui să devină „strada Bilei”
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

"Solicit public Primăriei schimbarea numelui străzii Dornei în strada Bilei. De ce? Pentru că în acest moment avem zece bile, montate ilegal. Nu se mai parchează pe trotuarul care duce de la container către gardul care protejează clădirea monument... dar nici nu mai circulă nimeni pe acolo, pentru că ne împiedicăm de bile", este mesajul pe care l-am primit la redacţie din partea unei gălăţence care locuieşte în zonă. Aceasta a sesizat atât Primăriei Galaţi, cât şi Poliţiei Locale, montarea ilegală a unor sfere din beton, pe trotuarele şi pe carosabilul aferente blocului V3A de pe strada Dornei.

Gălăţeanca îşi aminteşte că primele bile au apărut acum câţiva ani, pe trotuarul aferent blocului V3A, unde îşi are sediul o firmă. "În octombrie 2020, firma decide să monteze bile şi pe trotuarul de vis-a-vis, iniţiativă care a adus revolta multor locatari din bloc. Am reclamat Primăriei şi, implicit, Poliţiei Locale, apariţia celor patru bile pe trotuar, plus una pe carosabil, cu poze făcute în timpul lucrărilor în care se vede clar că utilajul folosit de muncitori este alimentat în sediul firmei executante", ne-a relatat gălăţeanca.

Ce-a spus Poliţia Locală

"În urma verificărilor efectuate, nu a putut fi identificat cu exactitate executantul lucrărilor de construcţii (amplasare sfere din beton) în proximitatea blocului V3A, drept pentru care a fost înaintată adresă către Primăria Galaţi, pentru a fi luate măsurile legale ce se impun", a fost primul răspuns pe care l-a primit gălăţeanca.

Când a descoperit, pe 24 noiembrie, că muncitorii tocmai instalau o nouă bilă, a sunat la Poliţia Locală: "Telefonic, Poliţia mi-a confirmat ca asemenea sfere montează doar Primăria. Echipajul sosit a găsit bila montata deja, dar.... nu mai era nimeni în zonă", ne-a relatat gălăţeanca. Deşi a fost încurajată să transmită o nouă sesizare, răspunsul primit nu diferă prea mult de primul: "Aşa cum v-am comunicat, a fost sesizată Primăria municipiului Galaţi, în calitate de administrator al domeniului public, pentru luarea măsurilor ce se impun pentru desfiinţarea dispozitivelor de blocare a accesului autoturismelor pe trotuar".

De ce pe bani publici

"Cu siguranță, Primăria are probleme mai importante de rezolvat decât să scoată bilele montate ilegal! Sunt absolut oripilata de faptul că se preferă să se remedieze pe bani publici în loc să se ceara autorului să demonteze și să repare. Şi dacă tot nu se găseste executantul, măcar să ne numim strada Bilei", conchide gălăţeanca.

Cum schimbarea denumirii unei străzi nu se poate face decât în urma unei dezbateri publice şi prin hotărîre de Consiliu Local, aşteptăm reacţiile autorităţilor la situaţia sezitată.

Citit 2667 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Iunie 2023 06:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.