Costuri majorate pentru unele proiecte ale CJ

Costuri majorate pentru unele proiecte ale CJ
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

În ședința ordinară a Consiliului Județean (CJ) Galați de luni, 31 ianuarie, au fost votate mai multe proiecte de hotărâri ce prevăd majorări de costuri ale unor investiții aflate în derulare.

Mai exact, conform noilor prevederi legale în vigoare cu referire la ajustarea prețurilor aferente materialelor de construcții pentru contractele de achiziție publică sau pentru cele de lucrări finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, au apărut o serie de ajustări. Astfel, în ceea ce privește obiectivul de extindere și de modernizare a variantei ocolitoare a municipiului Galați, cunoscută și sub denumirea de ”centură mică”, este necesară o suplimentare a valorii cheltuielilor neeligibile ale proiectului de aproximativ 18,76 milioane lei, inclusiv TVA. În acest fel, valoarea totală a investiției ajunge la circa 154 milioane lei, din care valoarea eligibilă este de 135,2 milioane lei, inclusiv TVA.

Alte suplimentări au fost decise și în cazul altor investiții ale CJ, cu precădere în domeniul sanitar. Astfel, costurile suplimentare pentru finalizarea proiectelor de creștere a eficienței energetice a Spitalului Orășenesc din Târgu Bujor, de extindere a ambulatoriului de specialitate al acestuia, dar și cu privire la extinderea, reabilitarea și modernizarea ambulatoriilor de specialitate atât de la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Ap. Andrei”, cât și de la Spitalul de Pneumoftiziologie, totalizează circa 6,56 milioane lei, inclusiv TVA.

Citit 1319 ori Ultima modificare Marți, 01 Februarie 2022 15:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.