Toate avioanele MiG-21 LanceR au fost blocate la sol. Activitățile de zbor, suspendate din cauza problemelor tehnice

Toate avioanele MiG-21 LanceR au fost blocate la sol. Activitățile de zbor, suspendate din cauza problemelor tehnice
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Activitățile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost suspendate, începând de vineri, 15 aprilie, prin ordin al șefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, anunță MApN.

Măsura a fost luată având în vedere incidența considerabilă a evenimentelor și accidentelor de aviație înregistrate pe timpul exploatării aeronavelor MiG-21 LanceR, soldate cu mai multe victime și aeronave avariate sau distruse. Autoritățile au anunțat că scopul suspendării este și acela al îmbunătățirii siguranței aeronautice și pentru prevenirea producerii evenimentelor și accidentelor de aviație prin reducerea riscurilor asociate defecțiunilor tehnice, anunță Ministerul Apărării, citat de Hotnews.

O aeronavă MiG-21 LanceR, aparținând Bazei 86 Aeriană Borcea, a înregistrat marți, pe timpul executării unui zbor de instrucție, o problemă minoră legată de funcționarea trapelor trenului de aterizare și a aterizat la Kogălniceanu conform procedurilor, mai spune MApN.

Poliția aeriană va fi făcută cu avioanele F-16 sprijinite de celelalte avioane NATO din țară

În perioada suspendării activităților de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR, Forțele Aeriene Române vor continua să execute Serviciul de luptă Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 din dotare, sprijinite de aeronavele aliate dislocate în România, în cadrul misiunii de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, transmite Ministerul.

De asemenea, sistemele de apărare cu baza la sol din dotare vor executa misiunile de Poliţie Aeriană sub comandă națională, precum și în cadrul Sistemului NATO Integrat de Apărare Aeriană și Împotriva Rachetelor (NATO Integrated Air and Missile Defence System).

Reamintim că, pe 2 martie, la ora 20,00, o aeronavă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriană, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20,03 a dispărut de pe radar, prăbușindu-se în zona localității Cogealac.

România accelerează demersurile să cumpere cele 32 de avioane F-16 din Norvegia

În același timp, au fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziționării celor 32 de aeronave F-16 din Novegia, care vor constitui, în perioada următoare, încă două escadrile. Proiectul legii de aprobare a acestei achiziții a parcurs etapa de transparență legislativă și se află în circuitul de avizare, urmând a fi prezentat Parlamentului României, în cel mai scurt timp, potrivit autorităților.

Resursa disponibilă a aeronavelor din cadrul celor trei escadrile de avioane multirol F-16, care vor fi operate de Forțele Aeriene, asigură operarea lor pentru o perioadă de minimumzece ani și vor constitui o capabilitate operațională aeriană de tranziție către aeronavele F-35, de generația a V-a, anunță MapN.

Ce știm despre avioanele F-16 pe care le va lua România din Norvegia

România a anunțat, la finalul anului trecut, că va cumpăra de la Norvegia 32 de avioane de vânătoare F-16 pentru a-și înlocui bătrânele MiG-uri 21, o achiziție ce ar presupune aproape 350 de milioane de euro, însă un contract încă nu a fost semnat.

Avioanele F-16 din Norvegia au circa 40 de ani vechime și o resursă de zbor rămasă destul de mică, circa 2.000 de ore de zbor, în medie), însă în prezent ele sunt într-o configurație superioară celor 17 pe care România le operează acum.

Marele avantaj îl reprezintă faptul că, pe lângă cele 32 de avioane, România va cheltui circa 100 de milioane de euro pe echipamente noi și modernizarea avioanelor în țară, la Aerostar, centrul care se va ocupa de operațiunile de modernizare, mentenanță și reparații capitale pentru întreaga flotă de avioane F-16 ale României de acum încolo.

Norvegia a scos din uz toate aeronavele F-16 nu pentru că nu ar mai fi capabile, ci pentru că a trecut la o platformă nouă și le înlocuiește cu avioanele de generația a 5-a F-35.

Astfel, primele avioane F-16 pentru România ar putea ajunge abia la finele anului, în cel mai bun caz, după care operaționalizarea lor în cadrul Forțelor Aeriene Române s-ar putea face abia din 2023 în cel mai fericit scenariu.

În paralel, pentru a putea face o comparație de costuri, Polonia va plăti circa 4,6 miliarde de dolari către Statele Unite pentru 32 de avioane de vânătoare de generația a cincea F-35. Avioanele vor fi livrate începând cu anul 2024, însă contractul nu include armament.

Citit 791 ori Ultima modificare Sâmbătă, 16 Aprilie 2022 08:22

3 comentarii

  • postat de Chips
    Luni, 18 Aprilie 2022 10:52
    188.25.2.***
    @desteapta-te romane - MIG-urile au fost luate de noi si au trecut printr-un proces de modernizare. Nu sunt avioane rele, dar e ca si cum ai lua un campion olimpic dar care acum are 90 e ani si l-ai pune sa faca sprinturi cu alti atleti de 20 de ani. O fi fost bun, dar timpul trece.

    Cat despre F-urile luate, mai au clar resursa de zbor, iar prin comparatie cu MIG-ul 21, e ca si cum ai compara un pistol mitraliera modern cu o sulita de la 1500. Ambele ucid, dar una din ele e mult, mult mai buna la asta
    0
    0
    Raportează
  • postat de Desteapta-te Romane
    Sâmbătă, 16 Aprilie 2022 19:40
    89.137.30.***
    Am luat toate vechiturile uropei incepand cu masini de spalat, televizoare, haine, autotuturisme, tramvaie acum trecem la avioane de" circa 40 de ani" pentru care sa cheltuim alti bani sa le "modernizam".
    Este o vorba: nu e fraier cine cere, e fraier cine da!
    1
    0
    Raportează
  • postat de Tata ara cu tractorul.... MIG-21 BRRRRRRRR
    Vineri, 15 Aprilie 2022 19:29
    108.245.201.***
    Transferati-le in agricultura ... inca se mai ara in anumite zone ..si ar prinde bine .
    0
    1
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.