O polițistă din Buzău s-a sinucis cu arma din dotare

O polițistă din Buzău s-a sinucis cu arma din dotare
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Un incident șocant a avut loc, luni, în județul Buzău. O poliţistă s-a sinucis cu pistolul din dotare, la locuinţa sa din cartierul Dorobanţi din municipiul Buzău.

Reprezentanţii IPJ Buzău au confirmat incidentul, precizând că ancheta este în desfăşurare. Poliţista era angajată la Secţia Poliţie Rurală Mărăcineni, informeză realitatea.net.

„Astăzi, în jurul orei 11.00, polițiștii din Buzău au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie s-a sinucis în timp ce se afla în apartamentul de domiciliu, într-un bloc de locuințe, din municipiul Buzău. Imediat după sesizare, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că este vorba de o femeie în vârstă de 36 de ani, încadrată ca agent de poliție la Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, începând cu anul 2009, absolventă a Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascar" Câmpina.

În cauză se va întocmi dosar penal pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în acest scop urmând a se efectua necropsia”, au transmis reprezentanții IPJ Buzău, citați de sursa indicată.

Un alt incident șocant a avut loc în sediul Poliţiei Dej. Un agent de poliţie s-a împuşcat în cap cu armamentul din dotare, potrivit realitateadecluj.net.

Poliţistul a suferit leziuni grave şi a fost transportat de urgenţă la spital.

Citit 1537 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Ianuarie 2024 20:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.