După patru ani de zile, munca medicilor și a personalului medical al mai multor secții ale Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost recunoscută și apreciată așa cum se cuvine. Este vorba despre truda personalului medical de la Neurologie, Unitatea de Primiri Urgențe, reprezentanții Laboratorului de Radiologie și Imagistică, laboratorul de analize medicale și cei ai secției de Anestezie și Terapie Intensivă a unității spitalicești gălățene, care a fost distinsă recent, la categoria Gold, în cadrul premiilor ESO Angels Awards.
Despre distincția primită a aflat și președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. „Este o recunoaștere internațională a activității medicale multidisciplinare, depusă în ultimii ani pentru tratarea pacienților cu AVC. Premiul a fost acordat de către European Stroke Organisation, care luptă pentru îmbunătățirea condițiilor de tratare a AVC-ului, scăderea timpului de intervenție și pregătirea continuă a personalului medical care realizează aceste proceduri. Din 2019, la Spitalul Județean Galați, peste 250 de pacienți au beneficiat de tromboliză, un tratament modern, care, administrat în primele patru ore de la debutul AVC-ului și în lipsa altor contraindicații, reduce foarte mult sechelele lăsate de această teribilă afecțiune medicală. Practic, cu ajutorul acestei proceduri medicale, pacienţii pot fi salvaţi de paralizie și de o viață cu dizabilități. De aceea, este extrem de important ca fiecare dintre noi să recunoască semnele unui AVC și să ajungă cât mai repede la spital. Timpul este esențial pentru realizarea trombolizei. Felicitări întregii echipe medicale pentru acest premiu!”, declară, în mesajul adresat echipei medicale a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați, pe pagina sa de Facebook, președintele CJ Galați, Costel Fotea.