În intervalul orar 10,00 – 12,00, corpul grefierilor din cadrul Judecătoriei Galaţi, Tribunalului Galaţi şi al Curţii de Apel Galaţi organizează un protest spontan faţă de neplata integrală a salariilor şi a altor drepturi de natură salarială, la sediul Palatului Justiţiei.
Revendicările grefierilor vizează achitarea integrală a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive şi acte administrative emise în anul 2023 astfel cum procedează Înalta Curte de Casație Justiție pentru aparatul propriu, asigurarea fondurilor necesare pentru plata tranșei de 35 la sută reprezentând drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și acordarea sumei aferente normei de hrană prin raportare la salariul în plată, respectiv la valoarea salariului plafonat