Luni, salariații de la Statistică opresc complet activitatea

Luni, salariații de la Statistică opresc complet activitatea
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Ajunși, vineri, în cea de-a zecea zi de proteste fără niciun răspuns concret din partea autorităților, salariații din direcțiile județene de statistică și de la sediul central au decis să schimbe macazul. „Primind doar promisiuni, am decis ca luni, 11 decembrie, să încetăm complet activitatea. După cum am declarat pe 23 noiembrie, în prima zi în care am început protestele, nu vom ceda până când problemele noastre nu vor fi soluționate. La fel vor proceda și colegii din celelalte direcții județene și de la sediul central din București”, a declarat pentru „Viața liberă” Cristina Iordache, lider de sindicat al salariaților din Direcția Județeană de Statistică Galați.

Deocamdată, s-a stabilit ca numai în ziua de luni să fie oprită complet activitatea. Oamenii vor veni la muncă, dar nu-și vor îndeplini niciuna din sarcinile de serviciu ale zilei. Concret, de la DJS Galați nu va fi raportat indicele prețurilor de consum (necesar pentru calculul inflației), la fel procedându-se și în celelalte direcții județene. La rândul lor, salariații din sediul central nu vor face niciun fel de raportări către Eurostat.

Citit 1026 ori Ultima modificare Duminică, 10 Decembrie 2023 12:57

6 comentarii

  • postat de Marius
    Luni, 11 Decembrie 2023 22:28
    5.13.212.***
    Pun pariu ca dintre cei 14 salariati din poza, cel putin 3-4 sunt sefi de compartiment/sefi de serviciu/directori....Despre ce vorbim!?
    Vor veni vremuri pentru angajatii de la stat cand nu vor avea salarii dupa cat muncesc. Doar cuplul Basescu/Boc au reusit sa le reduca la stat salariile cu 25%...
    1
    5
  • postat de MIMI
    Luni, 11 Decembrie 2023 11:45
    86.124.201.***
    Problema e că statistica asta e legată de alegeri,de mortalitate,de nașteri,de muncă etc, etc,dar în primul rînd de alegeri, aici unde se măsluiesc procentele și ies hahalerele care le avem azi!!!NU ESTE BINE SĂ PLECAȚI CU TOȚII LA GUVERN???Nu este muncă de dai în gît cu fundul pe scaun în fața LP!!
    1
    8
  • Luni, 11 Decembrie 2023 08:06
    5.2.209.***
    Vedeti organigrama si declaratiile de avere ale angajatilor. Terenuri, apartamente,vile, majoritatea au cate doua masini. Salariu net de peste 4000 lei pe luna. Nu spun ca multe nume sunt comune. Chiar trebuie o armata ptr. calculul acelui indice? Cati din ei au facut statistica si probabilitati?
    0
    10
  • postat de Zola
    Duminică, 10 Decembrie 2023 18:52
    5.13.212.***
    Pensii speciale, nu doriti!?
    0
    14
  • postat de Marius
    Duminică, 10 Decembrie 2023 18:46
    5.13.212.***
    Ar trebui obligati sa asigure min 25% din activitate. Ca cei de la CASS, nu pot bloca activitatea cu presiune! La fel au facut si profesorii...Au pierdut copiii...Au sindicate, au sporuri, au tichete de vacanta si indemnizatie de haine.Daca nu iti convine, iti dai demisia te angajezi in privat!
    2
    15
  • postat de Ion
    Duminică, 10 Decembrie 2023 15:01
    5.13.134.***
    Sunt platiti pe perioada protestelor, daca nu lucreaza /nu presteaza nimic? Daca da, cum, de unde?
    1
    17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.