Târg caritabil pentru Rareș, cu produse hand-made

Târg caritabil pentru Rareș, cu produse hand-made
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Din păcate, un alt preșcolar are nevoie de implicarea noastră, a tuturor, pentru a se vindeca. Rareș, un copil de 4 ani, de la Grădinița "Mugurel" din Galaţi, suferă de neuroblastom suprarenal. Pentru el, cadrele didactice, elevii și părinții au organizat un târg caritabil, mai ales că decembrie este luna faptelor bune. Micuțul Rareș își dorește cel mai mult de la Moș Crăciun să îi aducă sănătate pentru a se putea întoarce la grădiniță, alături de colegii lui și de educatoarele care îi lipsesc foarte mult și pe care le iubește.

Pentru a-i mai îndulci puțin suferința, colectivul Grădiniței "Mugurel" organizează, sâmbătă, 16 decembrie, între orele 10,00 și 12,00, la sediul instituţiei (strada Prundului nr. 2B), un târg caritabil cu bucate alese și obiecte de Crăciun, ce vor fi puse în vânzare pentru a-l ajuta pe Rareş.

"Deși la început de drum în viață, Rareș a depășit obstacole mari. La târgul organizat de grădinița noastră puteți achiziționa produse hand-made cu tematică de Crăciun, realizate de copii și educatoare, iar banii adunați îl vor ajuta pe Rareș al nostru să-şi poată efectua tratamentul postoperator", este mesajul transmis de educatoarele de la Grădinița "Mugurel".

"Fă o minune de Crăciun și oferă în dar o șansă la viață. Pentru ceilalți doi copii, Rareș și Ianis, am participat la acțiunile altor grădinițe. Acum încercăm să ne ocupăm de copiii noștri", ne-a transmis profesoara Oana Enache, directoarea Grădiniței "Mugurel".

Citit 1264 ori Ultima modificare Joi, 14 Decembrie 2023 15:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.