Universitatea "Dunărea de Jos" îşi consolidează prezenţa la Buzău

Universitatea "Dunărea de Jos" îşi consolidează prezenţa la Buzău
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Primăria municipiului Buzău, în parteneriat cu Universitatea "Dunărea de Jos"’ din Galaţi, Liceul Tehnologic "Dimitrie Filipescu" şi nouă  firme din Buzău, a accesat un proiect european de peste 20 de milioane de euro, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru construcţia unui campus dedicat învăţământului dual şi tehnic superior.

Campusul va fi construit la ieşirea din Buzău spre Verneşti, pe o suprafaţă de opt hectare şi va dispune de laboratoare de tehnologii de fabricaţie, de acţionări hidraulice şi pneumatice, de metrologie, de presare la rece, de sudare prin topire, de caracterizare termo-mecanică a materialelor polimerice, de modelare şi simulare numerică, de tehnologie de sudare prin presiune. Totodată, vor exista laboratoare de ingineria produselor alimentare (biochimie, chimia alimentelor, microbiologie generală, principii de conservare, tehnologie ulei, operaţii unitare în industria alimentară, analiză senzorială, tehnologia berii, a cărnii şi a laptelui, tehnologia morăritului, tehnologia panificaţiei, tehnologii speciale de procesare, tehnologii produse făinoase şi zaharoase, tehnologia vinului şi tehnologia zahărului).

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi este prezentă la Buzău din anul 2021, cu trei specializări, Educație fizică și Sport, Drept și Agricultură, în cadrul cărora se pregătesc anual câteva sute de studenţi.

Citit 2482 ori Ultima modificare Joi, 14 Martie 2024 18:20

1 comentariu

  • postat de Cineva
    Sâmbătă, 06 Ianuarie 2024 08:51
    86.124.202.***
    Felicitari, domnului profesor Fetecau, pentru aceasta reusita. Datorita relatiei foarte bune cu fostul coleg din facultate, primarul Buzaului, a reusit sa aduca acest proiect in universitate. Scoala galateana va avea acces pe o piata dominata de universitatile din Bucuresti. Bravo, prof Fetecau!
    1
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.