Tir răsturnat și două victime, pe DN 26
Foto: ISU Galați

Tir răsturnat și două victime, pe DN 26
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Evenimentul rutier în urma căruia două persoane au fost rănite și traficul a fost afectat a avut loc marți după-amiază, pe DN 26, pe raza comunei Măstăcani.

Un TIR condus de un cetățean moldovean, în vârstă de 27 de ani, s-a răsturnat în afara carosabilului, după ce șoferul ar fi pierdut controlul direcției. În cale, a întâlnit o tânără de 25 de ani, care se deplasa pe marginea drumului și care a fost lovită în plin de mastodontul scăpat de sub control.

Tânăra și șoferul au fost răniți, la fața locului deplasându-se echipaje de pompieri și SMURD, precum și elicopterul care a transportat-o pe femeie la Spitalul de Urgență. Șoferul a fost și el rănit ușor, ceea ce nu a împiedicat testarea lui la fața locului pentru verificarea alcoolemiei și a posibilului consum de stupefiante. Ambele teste au ieșit negative, potrivit polițiștilor, care au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citit 8371 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Iunie 2024 15:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.